În cazul fetiței de 4 ani, moartă în Spitalul Municipal Huși, au fost greșeli pe bandă rulantă, potrivit echipei de control trimisă de Ministerul Sănătații. Medicii, spitalul, dar și Ambulanța Vaslui au primit amenzi.
Moartă din cauza șocului anafilactic
Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui a primit o amendă de 20.000 lei, iar Spitalul Municipal Huși - 25.000 lei. Pentru dr. Bianu Paraschiv Floreta, medic pediatru- șef compartiment Pediatrie, amenda s-a ridicat la 2.000 lei, iar pentru dr. Ababei Gabriela, medic șef CPU, la 1.500 lei.
Raportul a fost trimis și la Colegiul Medicilor. Echipa de control a Ministerului Sănătății (MS) a constatat, în urma verificării modului în care a fost gestionat cazul fetiței de 4 ani, că au fost încălcate Ordinul MS privind conducerea și organizarea unităților și compartimentelor de primire a urgențelor și protocoalele de tratament în urgență, protocoalele de administrare a medicamentelor, precum și Regulamentul intern de organizare și funcționare a spitalului. „Clar este că fetița a murit în urma unui șoc anafilactic.
Circuitul transportării nu a fost respectat. I s-a administrat antibiotic fără test, iar medicul pediatru nu a făcut nimic din ce ar fi trebuit pentru resuscitarea ei. Nu i-a administrat antidotul, nu a chemat ajutor din Urgență, nu au intubat-o. Au lăsat-o să se stingă. Medicul pediatru este vinovat de această crimă”, ne-a declarat Vasile Barbu, președintele Asociației pentru Protecția Pacienților. El acuză și faptul că medicii nu aveau protocoale: „Fiecare medic lucra după cum credea. Copiii nu erau testați, se mergea la ghici, de parcă nu ar fi contat o viață”.