Cazul care a impresionat România: "Medicii aşteptau să moară, dar nu în tura lor"
- Cristina Munteanu
- 22 decembrie 2011, 14:59
Un copil de 9 luni a murit în spital, mama acuzând neglijenţa cu care a fost tratat. Doctorul Cristogel şi-a schimbat atitudinea abia după ce a primit 900 de lei şi-o sticlă de whiskey.
Familia copilului de numai 9 luni, mort la Spitalul de Copii "Sfanta Maria" din Iaşi, nu va depune plângere nici la Poliţie şi nici la Colegiul Medicilor. Conducerea spitalului a declanşat însă o anchetă internă a cărei rezultate vor fi făcute publice în următoarele zile. Se verifică dacă medicii au vorbit urât cu mama copilului Între timp, detalii şocante continuă să iasă la iveală. Mama micuţului acuză medicii de modul inuman în care s-au comportat de la început până la sfârşit: "Veneau la patul lui şi întrebau dacă mai trăieşte. Unii se bucurau că nu sunt de gardă ca să nu moară în tura lor". "Dacă medicii au vorbit urât şi au încălcat codul deontologic, vor fi sancţionaţi", spune Vasile Astarastoae, şeful Colegiului Medicilor din Iaşi. "E cuvântul meu contra cuvântului lor. N-am şanse" Soţii Mirea nu mai vor să audă nimic de Spitalul "Sfanta Maria". Au renunţat până şi la a face o plângere către Poliţie sau către Colegiul Medicilor, convinşi fiind că nu se va rezolva nimic. "Vrem doar să mergem mai departe, nu vom uită niciodată această tragedie şi nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi. Cum pot eu să dovedesc că medicii s-au purtat urât cu noi şi cu copilul? Este cuvântul nostru împotriva cuvântului lor. Am intrat acolo având încredere în sistemul sanitar şi am ieşit total scârbiţi de ceea ce am văzut. Au fost şi alţi părinţi care au rămas fără copii din vina medicilor de acolo, unii dintre ei au făcut plângere şi la final li s-a spus că personalul medical a făcut tot posibilul şi că nu este vina nimănui", a spus Mihaela Mirea, mama copilului decedat. "Nu-ţi poţi lăsa copilul la mâna lor" Ea îşi aminteşte dispreţul cu care doctorii tratau cazul. "Se interesau dacă mai trăieşte. Unii se bucurau că vor ieşi din gardă ca nu moară copilul în tura lor. Nu ştiu în ce fel de lume trăim, ca cineva să se bucure de acest lucru. Nu ştiu ce fel de încredere ar trebui să mai aibă un părinte ca să îşi ducă acolo copilul", a mai spus Mihaela Mirea. Anchetă internă în spital Conducerea spitalului a declanşat o anchetă internă deşi este convinsă că acuzaţiile aduse de părinţi sunt nefondate. "Este vorba despre un caz foarte grav, medicii au depus eforturi uriaşe pentru a salva viaţă pacientului. Acest spital este singurul din ţară care poate asigură hemofiltrarea continuă, serviciu de care pacientul a beneficiat. Părinţii trebuie să înţe leagă însă faptul că unele afecţiuni sunt deasupra resurselor terapeutice de la noi din spitale. E adevărat, mai avem nevoie de multă aparatură şi am făcut nenumărate demersuri în acest sens şi către Direcţia de Sănătate Publică şi către Consiliul Judeţean şi către societatea civilă pentru a rezolvă această problemă", a spus dr. Valentin Munteanu, managerul Spitalului "Sf. Maria" din Iaşi. În privinţa comportamentului medicilor, dr. Munteanu crede că părinţii exagerează. "Este punctul lor de vedere, nu cred că este adevărat. Ancheta pe care o facem acum ne va arăta pas cu pas ce s-a întâmplat în acea perioadă şi, dacă cineva de aici a greşit, va fi tras la răspundere", a mai spus acesta. Colegiul Medicilor declanşează propriile verificări O altă anchetă va fi de clanşată de Colegiul Medicilor din Iaşi. "Ne vom sesiza din oficiu pentru a stabili dacă medicii au încălcat codul deontologic. În acest caz vor fi sancţionaţi de Comisia de Disciplină în funcţie de gravitatea faptei, de la mustrare şi până la excluderea din Colegiul Medicilor pe un anumit interval de timp sau definitiva", a spus Vasile Astarastoae, şeful Colegiului Medicilor din Iaşi. Tudor Andrei Mirea a murit în Spitalul de Copii din Iaşi după o infecţie urinară care părea că se tratează. După două săptămâni, o viroză respiratorie rebelă a dus la decesul copilului. Mama a ţinut un jurnal în perioada internării, menţionând relele tratamente la care a fost supusă ea şi copilul său. Cea mai mare durere a mamei este faptul că nu va afla niciodată dacă pruncul ar fi trăit dacă ar fi beneficiat de atenţia maximă a medicilor. SISTEM BOLNAV Fără şpagă, mori cu zile în spitale Tudor Andrei Mirea a fost conectat la un aparat de hemofiltrare dar cu o întârziere de-o zi, pentru că spitalul rămăsese fără filtre. Mama povesteşte că fără bani nimeni nu se ocupă de tine. Florian Cristogel, şeful Secţiei de Terapie Intensivă, a ironizat-o şi a tratat-o ca pe o cârpă, iar atenţia acordată copilului era aproape inexistentă.
Mihaela spune că medicul şi-a schimbat atitudinea doar după ce i-a dat 900 de lei şi o sticlă de wisky. Din bani, el spune că a pus o uşă de termopan în clinică, dar n-a putut dovedi acest lucru. AROGANT. Doctorul Cristogel a repezit-o pe mamă, calmându-se după ce-a primit bani FOTO: ZIARUL DE IAŞI