Costică Ionescu, fost responsabil la serviciul Omoruri din Capitală din Sectorul 4, este și agentul care l-a prins pe criminalul Mihaelei Runceanu.
Fostul agent a precizat la emisiunea „Voi cu Voicu” că au existat greșeli mari ale autorităților în cazul Caracal, începând cu ministrul de Justiție până la ultimul sergent de la intrarea în secția de Poliție.
„Au pierdut ușor, ușor din fermitatea legală. Eu în meserie mea am învățat 90% din greșelile altora. Îi interesează doar ceea ce lor le iese. Nu au intrat în casă pentru că au avut interese în a acoperi”, a precizat Costică Ionescu, unul dintre cei mai reprezentativi ofițeri din cadrul Omoruri, citat de Antena 3.
Acesta a mai adăugat că vinovații trebuie să primească închisoare de cel puțin cinci ani.