O tânără româncă stabilită în Italia a afirmat, miercuri, la România TV, că Luiza, fata dată dispărută la Caracal trăieşte, iar răpitorii o ţin ascunsă şi o droghează non-stop.
De asemenea, tânăra, care a spus că se numeşte Ramona, a afirmat că doreşte să dea declaraţii delaliate la DIICOT.
„De 17 ani de zile dorm cu lumina aprinsă. Îmi este foarte frică. Îmi este frică și de umbra mea. Dacă sunt singură acasă blochez toată casa și aprind toate luminile”, spunea Ramona.
Conştientă de consecinţe, Ramona a anunţat că avocatul are deja o declaraţie amplă care va fi dată autorităţile în caz că păţeşte ceva.
„Mi-au spus că o țin drogată non-stop pe Luiza pentru că persoana care a luat-o e și un traficant de droguri.", a spus Ramona, anunţând o recompensă de 500.000 de euro dacă va fi eliberată.
Inițial și-a ascuns identitatea sub numele de Larisa, dar a decis să se expună public cu o fotografie și cu numele de Ramona.
Ramona a anunţat în direct că Luiza a fost răpită de traficanţi de droguri, că este în viaţă, dar că este drogată non-stop. Mai mult, ea s-a oferit să dea o recompensă de 500.000 de euro, în proprietăţi, pentru a fi eliberată Luiza.
„Vă spun eu ce vor persoanele care o au pe Luiza în mână. Vor o recompensă. Instituțiile românești, dacă ar pune o sumă de bani în schimbul fetei, ei au spus că le dau fata. Ei au învățat-o pe Luiza să nu vorbească. În momentul în care îi dau drumul o să o lase într-un loc și să nu spună numic, pentru că dacă vorbește, îi omoară toată familia", a mai spus Ramona.
„Am vorbit cu investigatorul privat și i-am spus că în seara asta, în emisiune, eu o să ofer 500 de mii de euro, nu în bani, ci în valoare de proprietate, persoanei care mi-o aduce mie pe Luiza. M-a impresionat foarte mult și sunt dispusă să ofer eu, toate proprietățile pe care le am, persoanei care mi-o aduce pe Luiza. Mi-au spus că o țin drogată non-stop pe Luiza pentru că persoana care a luat-o e și un traficant de droguri. Eu m-am gândit cât poate să producă o fată în un an, doi, zece? Nu o să ajungă niciodată la această sumă", a anunțat aceasta.
Tânăra, care se află în Italia, susține că a fost amenințată și șantajată de o femeie din Arad. A fost la poliție în Italia, la Brescia, să depună o reclamație, dar a fost refuzată inițial.
„Este din Arad și are legătură cu cazul, cunoaște foarte bine cazul. Am fost să depun declarație și poliția mi-a spus să merg acasă și că pot să vin mâine dimineață la nouă. Sunt lucruri foarte periculoase pe care nu pot să le spun în direct. Nu e sigur nici că mâine dimineață voi putea să dau o declarație. Am lăsat deja o declarație la avocatul meu în cazul în care mi se întâmplă ceva”, a precizat Ramona.
Ramona a povestit cum a ajuns să se prostitueze în Italia, fiind victima lui Gheorghe Dincă şi a fetei acestuia, Daniela.
„Am ajuns în Italia în anul 2002. Daniela și tatăl ei au contribuit pentru distrugerea viitorului meu. Contribuția lor concretă a fost aceea de a promite un loc de muncă. M-a trimis într-un calvar, într-un infern, într-un loc în care nu doresc la nimeni să ajungă. M-au convins încercând să îmi arate că o femeie poate câștiga mai mult și că pot oferi un viitor familiei.
Fac parte dintr-o familie extrem de săracă. Nu s-a uitat nimeni la mine când am ieșit din țară, eu nu am arătat niciun act. A coborât din mașină șoferul care era. A arătat el actele și ale mele și ale fetei care era cu mine. Nu a venit nimeni la mașină să ne vadă. Amândouă eram pentru prostituție. Eram minore. Cu o săptămână înainte am câștigat premiul de frumusețe la concursul de la noi din oraș”, a precizat Ramona, potrivit romaniatv.net