Curtea de Apel Craiova urmează să se pronunţe, azi, în cauza privind cererea de strămutare a dosarului Caracal, de la Tribunalul Olt, solicitare formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu. Avocatul familiei a explicat de ce s-a făcut această solicitarea: există ”suspiciuni rezonabile” că judecătorul nu va fi imparțial, ci va acționa „cum i se va dicta”.
Părinții Alexandrei s-au întâlnit, marţi, pentru prima dată cu Gheorghe Dincă. Întrebat cum i s-a părut Gheorghe Dincă, Ion Măceşanu, tatăl Alexadrei, a afirmat că acesta ”era senin, aranjat, îmbrăcat, bărbierit, chiar arăta bine, ca şi când nu ar fi făcut nimic. Când l-am văzut am simţit ca şi când ai merge cu maşina şi, la un moment dat, îţi dai seama că ai rămas fără frâne. Vă daţi seama că îmi venea să îl omor”.
Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu rămân în arest preventiv, după ce Tribunalul Olt a dispus, pe 7 februarie, menţinerea acestei măsuri preventive faţă de cei doi inculpaţi, iar Curtea de Apel Craiova a menţinut această decizie, respingând, pe 17 februarie, contestaţia formulată de Risipiţeanu. Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din cazul Caracal.
Gheorghe Dincă e trimis în judecată pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol - două fapte, omor calificat - două fapte, profanare de cadavre - două fapte. El este acuzat că le-a ucis pe cele două fete - Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu - în locuinţa sa din Caracal. Ştefan Risipiţeanu va fi judecat pentru infracţiunea de viol.
Legat de cererea de strămutare a dosarului, avocatul familiei Măceșanu a arătat că indiferent unde va fi judecat, au fost invocate cel puţin cinci excepţii pe cameră preliminară urmând să se pronunţe şi atunci se va vedea dacă judecătorul va fi imparţial sau nu.
”Din punctul meu de vedere, pentru a înlătura orice suspiciune rezonabilă cu privire la acest aspect, ar trebui să trimită dosarul undeva spre Tribunalul Mehedinţi sau oriunde în altă parte, mai puţin în Dolj şi Olt. Ştim bine că procurorul Vasilescu a instrumentat această cauză şi, din câte am înţeles, soţia acestuia este judecător la Curtea de Apel Craiova”, a spus avocatul familiei Măceşanu. Și tatăl Alexandrei speră ca dosarul să fie strămutat. ”Poate că judecătorul se gândeşte şi el că are copii şi îl vede Dumnezeu dacă cumva face greşeli”, a spus bărbatul.
Întrebat, la rându-i, de instanţă dacă doreşte ca dosarul să fie strămutat, Gheorghe Dincă a spus că el vrea ca dosarul să fie judecat de magistraţii din Olt, motivând că ”nu are nicio legătură cu interlopii de acolo”.
Sursa: Agerpres