Mama Alexandrei Măceşanu a povestit care au fost ultimele cuvinte pe care le-a schimbat cu fata sa înainte ca aceasta să dispară.
Părinţii Alexandrei Măceşanu au refuzat să predea cartea de identitate a acesteia, solicitând să consulte conţinutul concluziilor raportului de expertiză genetică - potrivit căruia, cu o probabilitate de 99,93%, dinţii găsiţi în butoiul din curtea casei supectului Gheorghe Dincă, din Caracal, aparţin fetei - anunţă DIICOT, precizând că familia tinerei a fost citată la sediul central al instituţiei pentru a i se prezenta documentul.
Precizările DIICOT vin în urma acuzaţiilor unchiului adolescentei, Alexandru Cumpănaşu.
Mama Alexandrei Măceşanu a povestit care a fost ultima discuţie pe care a avut-o cu fata sa înainte ca aceasta să dispară. Femeia a spus şi unde plecase Alexandra în acea zi.
„Când a plecat eu eram la serviciu. Nu am mai ştiut dacă ea a ajuns la Caracal. Urma să se întâlnească cu un băiat şi apoi să se ducă la repetiţie la dansuri.
Dar când a fost să sune băiatul respectiv, nu s-au întâlnit. Ea nu a mai răspuns la telefon. Seara când am venit de la serviciu şi am văzut că nu a ajuns acasă am început să mă îngrijorez” , a povestit mama Alexandrei.
Întrebată care a fost ultima discuţie pe care a avut-o cu Alexandra, mama fetei a spus: „Am sunat-o la 9.05 de la serviciu şi am întrebat-o: 'ce faci, mami?' 'mă pregătesc'. 'bine mami, ai găsit bănuţii?' - că eu îi lăsam bani; 'da, mami, i-am găsit'. Am întrebat-o ce face cea mică şi i-am spus: 'te pupă mami, să ai grijă ce faci'.
Exact aşa i-am spus. Aşa îi spuneam mereu. A răspuns: 'bine mami, o să am grijă'. Aşa s-a încheiat” , potrivit Romania TV.