Situație halucinantă în Iran, acolo unde o femeie condamnată la pedeapsa cu moartea a fost executată de propria sa fiică.
Un caz îngrozitor din Iran a făcut înconjurul lumii. O femeie condamnată la pedeapsa cu moartea a fost executată de către propria sa fiică. În urmă cu 13 ani, femeia și-a ucis soțul, iar fata sa nu a putut să o ierte niciodată dup gestul înfiorător.
La momentul respectiv, femeia a fost închisă în închisoarea centrală din Rasht, situată în estul țării scrie The Sun.
În urma crimei comise, Maryam a fost astfel condamnată să plătească ceea ce islamicii numesc „retribuție în natură”. Concret, această pedeapsă presupune ca rudele victimei să participe activ la execuția persoanei pedepsite.
ONG-ul Iranian Human Rights a transmis că fiica ei, acum în vârstă de 19 ani, a fost chiar cea care a executat spânzurarea. „avea 6 ani când a avut loc crima și a fost în grija familiei tatălui ei. În ultimii 13 ani, rudele îi spuseră că ambii părinți erau morți, dar au fost nevoiți să-i spună adevărul cu câteva săptămâni înainte de execuție, pentru a o pregăti psihologic”.
Citînd surse locale, ONG-ul a mai transmis că „Femeia și tatăl ei au ucis soțul femeii pentru că el a abuzat-o, era violent din punct de vedere fizic și nu a consimțit să divorțeze. Ebrahimi Karimi nu avea altă cale de a o salva pe Maryam, decât ajutând-o să-l omoare”.
„Legile Republicii Islamice fac ca o fată al cărei tată a fost ucis când era copil să fie călăul propriei mame. Republica Islamică este principalul promotor al violenței în societatea iraniană în prezent”, a declarat Mahmood Amiry-Moghaddam, directorul grupului de campanie Iran Human Rights.
„Patru decenii de spălare a creierului în școli, pedepse extreme în societatea iraniană și un regim patriarhal înseamnă că fiica lui Maryam a fost crescută pentru a se asigura că executarea mamei sale este o victorie pentru un bărbat, fie că este pentru tatăl ei, fie pentru regimul opresiv. Qisas este inuman, barbar și crud, indiferent unde este în lume”, a spus Aram Bolandpaz, activist și jurnalist la Iran International TV.