Caz șocant în București. Complicea atacatoarei Mirelei Vaida s-a aruncat în fața unei mașinii

Exclusiv. Femeia care ar fi ajutat la atacul împotriva Mirelei Vaida a provocat un accident în Capitală. Aceasta s-a întins pe jos în mijlocul șoselei și a fost călcată de șoferul unui autoturism care nu a văzut-o. Totul s-a întâmplat în urmă cu doar câteva ore.

Femeia nu este la prima tentativă

Cea care a ajutat la atacul Mirelei Vaida, Lămâia Stănescu, nu este la prima tentativă de acest gen. Doar că de această dată, șoferul mașinii nu a văzut-o drept urmare s-a oprit când aceasta se afla deja sub mașină. Acesta a fost testat cu alcool testul, iar rezultatul a fost unul negativ. La fața locului au intervenit pompierii, SMURD-ul, dar și un echipaj de descarcerare.

Astfel că mașina a fost ridicată într-o parte, pentru ca femeia să poată fi scoasă de sub ea. Femeia a fost transportată la Spitalul Universitar. Circulația în zonă s-a reluat după ce a fost oprită pentru intervenția autorităților. Cert este că aceasta nu este la prima tentativă de acest gen.

A ajuns la spital

În urmă cu câteva luni, aceasta a făcut același lucru, când s-a întins pe asfalt așteptând să fie călcată de mașinile care treceau. Cu toate acestea, a fost observată de șoferi care au oprit și au chemat autoritățile. Cert este că Lămâia Stănescu are un trecut tumultos cu multe internări la Obregia.

De altfel, și după tentativa din primăvară, femeia a ajuns la același spital. Doar că ulterior, aceasta a fost lăsată să plece acasă. Lămâia Stănescu a devenit celebră după ce a ajutat-o pe cea care a atacat-o pe Mirela Vaida cu o piatră, să se strecoare în locul în care avea loc emisiunea. Deși a negat că ar fi participat, totul a fost surprins pe camerele de supraveghere. Drept urmare a fost considerată la acel moment complicea Antoanelei Grigoraș,