Editura Evenimentul si Capital

Caz REVOLTĂTOR: Tânără OMORÂTĂ cu PIETRE pentru că a intrat pe FACEBOOK / VIDEO

FataFacebook
Autor: | | 8 Comentarii | 1824 Vizualizari

A fost omorâtă cu pietre, după ce a fost prinsa accesând site-ul celebrei reţele de socializare…

###
  • A pozat goală, la 13 ani, pe Facebook. Profesorii au pedepsit-o
Este vorba despre o tânără din Siria, care a fost ucisă de către extremiştii islamici, dupa ce a fost prinsă accesând site-ul celebrei reţele de socializare. Înainte de aceasta, Fatoum Al-Jassem a fost condamnată la moarte de către un tribunal Islamic, după cum notează totb.ro.
  • LAMBORGHINI construit în garaj de nişte BĂIEŢI descurcăreţi. A costat numai 15.000 de dolari| GALERIE FOTO
Echivalentă adulteruluiTânăra a fost "prinsă" folosind contul de Facebook în Rakka, Siria. Tribunalul religios din Al-Reqqa, aflat sub jurisdictia statului islamic al Irakului şi Siriei (ISIS), a decis ca a avea un cont pe Facebook denotă un comportament imoral, iar pedeapsa este echivalentă celei pentru adulter. ISIS este un grup islamic extremist prezent în Irak şi Siria, predominant sunit, care a fost activ în războiul civil împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi împotriva forţelor guvernamentale din Irak. Scopul lui este crearea unui stat pan-islamic sub codul moral şi religios al islamului. <iframe src="//www.youtube.com/embed/eUhVTl4QJ1Q" width="620" frameborder="0" height="418"></iframe> ARTICOLE POPULARE:
  • Dovada că există fantome: O POZĂ într-o clădire veche de 750 de ani | GALERIE FOTO / VIDEO
  • O avocată plină de FARMEC e de NEGĂSIT, după ce din conturile clienţilor ei au DISPĂRUT aproape 4,5 MILIOANE de euro | GALERIE FOTO
  • DANSATOARE la bară cu DOCTORAT în chimie. O poveste mai puţin obişnuită | GALERIE FOTO / VIDEO
  • Cea mai mică ADOLESCENTĂ din Marea Britanie: Are 15 ani, 85cm ÎNĂLŢIME şi un OPTIMISM de invidiat | GALERIE FOTO
  • O a doua GIRAFĂ riscă să fie SACRIFICATĂ, după ce îngrijitori ZOO din Danemarca au UCIS deja un pui și l-au dat de MÂNCARE leilor | GALERIE FOTO
  • GROPI TERIFIANTE au început să apară peste tot în Anglia. Ce provoacă acest fenomen ciudat | GALERIE FOTO
  • CULTURIST CAMPION la 70 de ani: "Vârsta nu este altceva decât o stare de spirit" | GALERIE FOTO / VIDEO
  • MINUNE în Israel. O statuie a FECIOAREI MARIA a început să PLÂNGĂ | GALERIE FOTO
  • TOP 5 MONUMENTE ISTORICE pe cale de DISPARIŢIE | GALERIE FOTO
  • Shirley Temple, fetiţa minune de la Hollywood în IMAGINI MEMORABILE | GALERIE FOTO
  • Răsărit de SOARE pe MARTE | IMAGINI IMPRESIONANTE
  • TOP 10 ANIMALE care au ajuns subiect de PRESĂ în toată lumea | GALERIE FOTO
  • PENIBILI la propria NUNTĂ. Ruşii fac fotografii HILARE ce NU pot fi arătate urmaşilor| GALERIE FOTO

Scandalul care zguduie PSD din temelii! Oprisan a declansat ATACUL in prag de alegeri! Se cere DEMISIA

Pagina 1 din 1


Tag-uri: facebook, fata, ucidere



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI