Fiica are doar 14 ani și a devenit mamă pentru prima oară. Ea a născut un băiețel. Mama ei a dat naștere unei fetițe și mai are și alți copii acasă. România este pe locul întâi în Europa în privința tinerelor care devin mame la vârsta adolescenței.
Situație incredibilă la Maternitatea din Botoșani. O femeie și fiica ei au ajuns să fie colege de salon după ce au născut în același timp. Fiica femeii a devenit mamă la doar 14 ani și a născut un băiețel. Bunica copilului a născut și ea o fetiță. Potrivit medicilor toți patru se simt bine, iar nașterile au decurs fără complicații.
„Este bine. Ea este mult mai matură emoțional şi fizic, după comportamentul avut în maternitate. Greutățile vieţii au maturizat-o mult mai repede şi s-a comportat diferit, nu ca o fetiță de 14 ani. Face parte dintr-un mediu stabil şi nu s-a pus problema ca mama şi fiica să nu plece în mediul familial“, a precizat Carmen Zaboloteanu, șefa Secţiei Neonatologie Maternitatea Botoşani, potrivit Antena 3.
Loc fruntaș în Europa
Conform statisticilor realizate pentru anul 2020, din 1.645 de fete cu vârsta între 10 şi 15 ani care au devenit mame în 2020 în statele membre UE, iar 731 dintre ele sunt din România.
„Cu toate că România a dat sub 5% din numărul total de naşteri din Uniunea Europeană în 2020, 44,44% dintre fetele care au născut înainte de a împlini 15 ani sunt din România, care ocupă, astfel, primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, potrivit datelor definitive Eurostat. În cifre absolute, dintre cele 1.645 de fete cu vârsta între 10 şi 15 ani, devenite mame în 2020 în statele membre, 731 sunt românce”, se arată într-un comunicat dat publicităţii lui de organizaţia Salvaţi Copiii.
Orașele cu cele mai multe mame minore
Peste 30% din mamele minore din UE sunt din România. Cele mai multe tinere care au născut provin din: Mureș (63 de mame cu vârsta sub 15 ani), Bihor (52) și Dolj (52), Brașov (40), Argeș (29), Sibiu (28), Bacău (26), Constanța (24), Satu Mare (23), Dâmbovița (22 de fete sub 15 ani au devenit mame în 2020).
Cele mai puține minore care au născut sunt din Gorj, unde în 2020, doar patru adolescente au devenit mame. În Mehedinţi, Tulcea şi Brăila s-au înregistrat 6 naşteri la o vârstă sub 15 ani, pentru fiecare, iar în Vâlcea, Neamţ, Botoşani, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, 7 fete au născut la vârsta de 15 ani.