Caz halucinant la Institutul Socola. Ce face o asistentă care câștigă peste 1.000 de euro pe lună, în loc să aibă grijă de bolnavi

Două asistente de la Institutul de Psihiatrie Socola sunt acuzate că au pus la cale un complot halucinant împotriva coducerii. În loc să se îngrijească de bolnavi, ele au „fabricat” o demisie a managerului și au trimis-o la Ministerul Sănătății

Asistentele au publicat materiale defăimătoare în mass media, au încercat diverse provocări la adresa conducerii Institutului de Psihiatrie Socola, urmăresc aproape în fiecare zi personalul Institutului și îl pozează, filmează pacienții, fapt interzis, mai ales în cazul bolnavilor cu vulnerabilități cum sunt cei aflați sub tratament psihiatric. Mai grav este că filmările sunt postate pe rețelele de socializare.

Cu aceste lucruri se ocupă două asistente de la Institutul de Psihiatrie Socola, Lola Mitrică și Mirela Popeanu, în loc să aibă grijă de pacienți.

Ultima ispravă a avut loc joi, 14 noiembrie, atunci când, urmând fidel planul pus la punct pentru defăimarea managerului Gabriel Oprișanu, una dintre cele două asistente, Lola Mitrică, care are o leafă de 1.000 de euro pe lună, a încercat o nouă diversiune și o nouă provocare. Pur și simplu a intrat peste manager în birou și a început să-i adreseze diverse acuzații, fără nicio legătură cu activitatea acestuia sau cu activitatea spitalului, după care a încercat să pozeze în victimă, considerând că dacă țipă înseamnă în mod automat că spune și adevărul.

Poftită afară din birou, respectiva asistentă a continuat să facă scandal, perturbând în mod flagrant și activitatea din secretariatul Institutului.

Angajații de la Socola spun că genul acesta de provocări, la adresa majorității salariaților, face parte deja din activitatea cotidiană a celor două asistente, care vin la serviciu nu pentru a avea grijă de pacienți, ci pentru a perturba întregul act medical desfășurat la Institut.

Acestea sunt acuzate de faptul că, de mai mulți ani de zile, nu își mai îndeplinesc atribuțiile din fișa postului și că au cu totul altă ocupație în timpul programului.

„Am ajuns cu toții să fim atenți, că poate vine cineva din spate să ne filmeze. Nu mai putem lucra așa. De foarte multă vreme, această metodă a dumnealor este folosită pentru a denigra activitatea medicală a patru sute de asistenți, medici, infirmieri, practic a 1.200 de angajați”, se plâng cei mai mulți dintre colegii celor două asistente.

Și-au adus întăriri: un deputat USR

Picătura care a umplut paharul pentru cadrele medicale de la Institutul de Psihiatrie „Socola” a fost o vizită fulger a deputatului Emanuel Ungureanu, vicepreședinte în Comisia pentru sănătate şi familie, care, după cum susțin angajații spitalului, a dat buzna în unitatea medicală și a început să filmeze, căutând nereguli. Pentru că bolnavii au început să se agite, s-a sunat chiar la 112. Despre acest eveniment, personalul susține că nu a fost ceva întâmplător, ci că vicepreședintele Comisiei de Sănătate a fost chemat la spital chiar de către cele două asistente, pe care spunea că nu le cunoaște. Cu toate acestea, într-o poză postată pe rețelele de socializare, deputatul Emanuel Ungureanu apare alături de cele două anagajate ale Institutului de Psihiatrie Socola din Iași.

Falsa demisie a managerului, trimisă la Ministerul Sănătății

Șicanele asistentelor care ar trebui să se ocupe de bolnavi nu se opresc aici. În ianuarie 2017, au trimis la Ministerul Sănătății o falsă demisie managerului Oprișanu. Acesta a aflat cu surprindere că „a demisionat” fără să știe. Documntul falsificat nu a fost înregistrat la Ministerul Sănătății deoarece nu era semnat de manager.

Mai mult, în una din zile, în timpul programului, Lola Mitrică a mers la blocul alimentar ca să verifice cu se desfășoară activitatea, acuzând personalul că nu-și face treaba. Evident, totul a fost filmat.

Plan de îndepărtare a managerului

Dar cu ceva timp în urmă, cele două asistente au fost filmate în timp ce puneau la cale un plan pentru denigrarea managerului de la Institutul de Psihiatrie Socola. La acțiune a participat și soțul Mirelei Popeanu, Bogdan Popeanu, angajat al MAI, care a fost data afară după ce filmulețul a fost vizionat de către șefii lui. Fragment din discuție:

C.C. Ei lasă că eu vorbesc şi cu B. cela mare! M.P. Şi ce? Crezi că nu a vorbit L. cu el. Şi ce să spună B. mare? B.P. Crezi că nu ştie? M.P. Grigoraş e de-al nostru. Nu zice nimic de activitatea politică. B.P. Nu, că-i tehnocrat. M.P. E bun. Mergem la el. Hai că întreb eu pe cineva cum ajungem la el. B.P. Eu am sus: trebuie sesizate autorităţile şi apoi tras de ouă, să răspundă! C.C. Nu, în primul rând îi facem o campanie mediatică foarte „bună”. Înainte de alegeri. Îi facem cel mai mare „bine”. B.P: Dacă nu vorbim acum o treabă şi vorbim despre Oprişanu..., da, suntem de acord că Oprişanu sponsorizează o campanie electorală... C.C. Nu-l mai ţine nimeni în mână, pentru că s-au întâmplat prea multe. Eu, dacă adun toate, ce am şi eu ce aveţi şi voi, şi-i trimit omului, şi face un sumar, un reportaj... .P. Şi Movilă cică i-a spus lui L.: băi, dar ce ***** tâmpitul ăla, a zis că l-am ameninţat. Şi L. mi-a spus: nu mă mai interesează, nu vreau să mai ştiu. Mi-a scris L. în mesaj că omul ăsta face gafe incredibile. Şi-n fiecare zi face mizerie... C.C. El mare susţinere nu mai are. Îi mai trebuie două „imbolduri” dintr-o parte şi din alta şi-i gata. L.M. Asta am zis şi eu. M.P. Mai sunt ăştia de la el din Botoşani, de la Consiliul Judeţean... L.M. Hai să-ncercăm să luăm legătura...

Deputatul Ungureanu a dat buzna în spital

Pe 8 octombrie 2016 au avut loc scene incredibile la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași. Deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, s-a prezentat la spital, însoțit de două femei, anunțând că vrea să viziteze spitalul. Motivația lui a fost că este deputat și că are dreptul să viziteze orice spital din țară. Mulți dintre angajați s-au întrebat ce caută deputatul USR la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași, într-o zi de marți, atunci când trebuia să fie prezent la Parlament, acolo unde era program de lucru și se discuta legi importante pentru viitorul României. Poate că useristul Ungureanu ar trebui să înțeleagă și faptul că un spital nu este muzeu că să-l poți vizită când ai tu chef, au scris jurnaliștii de la bzi.ro. De asemenea, Emanuel Ungureanu ar trebui să fie primul care să respecte legea și să între în spital doar în timpul programului de vizită și nu atunci când vor mușchii lui.