Caz halucinant în Italia. O femeie s-a trezit din comă și a indicat persoana care a încercat să o omoare: un român

Caz halucinant în Italia.  O femeie s-a trezit din comă și a indicat persoana care a încercat să o omoare: un român

Caz halucinant în Italia. O tânără, care a zăcut în comă trei luni, s-a trezit și a ajutat polițiștii să-l identifice pe cel care a accidentat-o fatal, un român.

O tânără de origine albaneză, care trăiește în  Torino, s-a trezit din coma provocată de un accident, după aproape 3 luni și le-a povestit oamenilor legii cine era șoferul care a cplcat-o cu mașina, și apoi a plecat mai departe. ”Am fost lovită de o furgonetă cu numere românești”, a relatat K.B., povestind că a fost inițial lovită și aruncată la pământ, după care mașina a trecut de mai multe ori peste ea, relatează diariodelweb.it. Polițiștii italieni au urmat pista dată de victimă și au ientificat un cetățean român în vârstă de 23 de ani, Demir E.C.

Românul este acum acuzat de tentativă de omor, scrie presa italiană. Furgoneta sa a intrat pe contrasens în via Foà și a lovit-o puternic pe tânără, aruncând-o la pământ. Imediat după accident, a încercat să treacă de mai multe ori cu mașina peste victimă, provocându-i leziuni grave, fracturi multiple și traume care i-au indus o stare de comă pentru aproape trei luni. În aceeași zi, ca să aibă un alibi, bărbatul a reclamat la poliție furtul furgonetei sale, pe care a găsit-o, conform declarațiilor sale, tot în aceeași zi parcată undeva, în Padova.

În urma vizionării imaginilor camerelor de supraveghere stradală, și în urma examinării înregistrărilor telefonice ale bărbatului, a rezultat, fără dubiu, că românul se afla la volanul mașinii când a încercat să o omoare pe albaneză.