Dincolo de bogata activitate de poet, dramaturg, eseist sau traducător, Marin Sorescu a mai avut o mare pasiune: pictura
„Într-o deplasare în Anglia, realizasem un tablou care reprezenta un câine. L-a văzut o contesă, care, nici una , nici două, mi-a oferit 1.500 de lire pe el, spunând că animalul pictat de mine e, de fapt, câinele ei. Da’ de unde! Era cățelul meu de la Bulzești (n.r. – satul natal al poetului). În fine, pentru 1.500 de lire, am renunțat să-i mai explic asta”, rememora, amuzat, Marin Sorescu în jurnalul său intim. Anecdota a fost consemnată în revista culturală Caiete critice, coordonată de academicianul Eugen Simion și editată de Fundația Națională pentru Știință și Artă.
Ce însemna pictura pentru Marin Sorescu
„Atunci când pictez mă simt foarte bine. Pictura înseamnă o descătuşare, în timp ce poezia, proza sau critica înseamnă totuşi o veselie şi, ca veselie, presupun o anumită obligaţie. Deci pictura o fac de bunăvoie. Dar aş spune că pe toate le fac de bunăvoie. Nimeni nu ne obligă să fim nici scriitori, nici poeti, nici dramaturgi, nici pictori. Trebuie să existe pornirea să lucrezi în sfera inefabilului” – Marin Sorescu.