Câți BANI a obținut ECATERINA ANDRONESCU de la LIVIU DRAGNEA? Curg MILIOANELE!

Bugetul Ministerului Educației Naționale a fost avizat favorabil de Comisiile parlamentare de buget-finanțe, reunite ieri, 12 februarie. De asemenea, proiectul de buget a fost avizat favorabil și de comisiile pentru învățământ, știință, tineret și sport din Parlamentul României, reunite în data de 11 februarie 2019

În urma dezbaterilor din comisiile parlamentare de buget-finanțe, în proiectul de buget al MEN s-au produs următoarele modificări:

  • La capitolul 65 Învățământ, Titlul 71 Cheltuieli de capital a fost aprobat un amendament care suplimentează acest titlu cu 140 milioane lei, în vederea dezvoltării infrastructurii școlare și universitare
  • Totodată, titlul 51.01 Finanțarea de bază a învățământului superior se suplimentează cu suma de 100 milioane lei, prin transfer de la titlul 57 Asistență socială.

Prin bugetul alocat învățământului, pentru anul 2019, au fost prevăzute credite bugetare în cuantum de 39.394,2 milioane lei, față de 29.310,80 milioane lei în anul 2018. Astfel, Ministerului Educației Naționale i-au fost acordate următoarele fonduri, conform proiectului Legii Bugetului de Stat pe anul 2019:

  • Buget de stat: 30.969,26 milioane lei în anul 2019 față de 21.011,31 milioane lei în anul 2018, rezultând o creștere de 47,40%;
  • Salarii: 20.610,35 milioane lei în anul 2019 față de 15.735,20 în anul 2018, rezultând o creștere de 30,98%. În salarii sunt cuprinse creșterile salariale, indemnizațiile de hrană, voucher-ele de vacanță, precum și punerea în executare a unor hotărâri judecătorești;
  • Bunuri și servicii: 75,15 milioane lei în anul 2019, cu o creștere de 7,62%;
  • Transferuri între unități ale administrației publice: bugetul alocat în anul 2019 este de 5.310,11 milioane lei, cu o creștere de 41,49%. Acest capitol cuprinde finanțarea universităților. Au fost incluse creșterile salariale, indemnizațiile de hrană, voucher-ele de vacanță, precum și punerea în executare a hotărârilor judecătorești, în conformitate cu acordul încheiat cu sindicatele;

În bugetul alocat educației sunt prevăzute 65 milioane lei pentru îmbunătățirea condițiilor din 1.489 de școli care funcționează cu grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și canalizare;

  • Asistență socială: 790 milioane lei în anul 2019, cu o creștere de 302,12%. Majorarea se datorează introducerii Programului de susținere a Educației Merg la școală” pentru elevii din învățământul primar, gimnazial profesional și liceal de stat. Sumele sunt alocate pentru rechizite școlare, manuale școlare, Programul Euro 200, transport elevi, transport studenți, concursuri, cluburi sportive și palatele copiilor, titularizare, tipizate;
  • Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar european 2014 – 2020: bugetul alocat în anul 2019 este de 2.289,37 milioane lei.
  • Prin introducerea Proiectului Național România digitală s-a majorat titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020” cu suma de 2.000 milioane lei. Această sumă este destinată schimbării sistemului de predare a lecțiilor prin achiziționarea de table inteligente și de tablete.
  • La capitolul alte cheltuieli: bugetul alocat în anul 2019 este de 1.600 milioane lei față de 1.043,46 milioane lei în anul 2018. Din această sumă sunt acoperite următoarele cheltuieli:
  • Burse elevi, studenți;
  • Despăgubiri civile/Dobânzi;
  • Indemnizații de merit;
  • Sume aferente persoanelor cu dizabilități.
  • Cheltuielile aferente programelor cu finanțare rambursabilă: bugetul alocat în anul 2019 este de 102.28 milioane lei, cu o creștere de aproximativ 8,95%. Programului ROSE, finanțat din acest capitol bugetar, îi este alocată suma de 63,3 milioane lei. Proiectul ROSE este destinat dotării liceelor tehnologice și susținerii elevilor și studenților, aflați în risc de abandon școlar. De asemenea, se adaugă 37 milioane lei pentru programul Proiectul Reforma Educației Timpurii (P.R.E.T.). Din programul P.R.E.T. sumele sunt alocate pentru construirea a 380 de grădinițe.
  • Cheltuieli de capital: 190 milioane lei.

Acestora li se adaugă cheltuielile din veniturile proprii ale instituțiilor și unităților din subordinea/coordonarea MEN, în sumă de 2.201,94 milioane lei.

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 28/2013, MDRAP este autoritatea desemnată să coordoneze Programul Național de Dezvoltare Locală (I, II):

  • în PNDL I sunt cuprinse fonduri pentru 1.141 școli;
  • în PNDL II sunt prevăzute sume pentru 2.113 unități de învățământ;
  • prin POR sunt cuprinse fonduri pentru 1.576 școli;
  • prin AFIR sunt prevăzute fonduri pentru 265 unități de învățământ.

Astfel, prin cele patru programe sus-menționate sunt prevăzute fonduri pentru realizarea lucrărilor de extindere/reabilitare/modernizare/dotare a 5.095 unități de învățământ preuniversitar de stat.