CÂTE sute de milioane de lei au cheltuit românii de Black Friday!

Retailerii din România au vândut produse în valoare de sute de milioane de lei de Black Friday.

Cel mai mare retailer, eMAG, a înregistrat, cu ocazia Black Friday, comenzi în valoare de 202 milioane lei pentru 602.000 de produse, informează Agerpres.

Potrivit eMAG, anul acesta a marcat o premieră pe piața electro-it, valoarea comenzilor online depășind vânzările din retailul tradițional, cu peste 60% din totalul pieței de Black Friday.

"Este o zi istorică în comerțul online electro-it. Conform datelor noastre, peste 60% dintre cumpărăturile de Black Friday au fost făcute în magazinele online. Clienții au apreciat prețurile mai bune, oferta diversificată și posibilitatea de a returna produsele în 30 de zile. Dacă, în mod normal, cota uzuală este de 30% pentru online, de Black Friday am depășit cu mult acest prag", a declarat directorul general al eMAG, Tudor Manea.

O altă premieră consemnată anul acesta de eMAG este faptul că mobile-ul a depășit desktopul, cu 51% dintre cele 5,579 milioane de vizite de pe site-ul companiei, cu un vârf de 370.000 de clienți simultan pe site.

2015 a însemnat și alte recorduri pentru eMAG și anume: 1.050 de clienți au comandat în total 9,4 kilograme de aur, timpul total petrecut de toți vizitatorii pe site este de 116 ani, în primele patru minute s-au vândut 100 de produse pe secundă, iar până la ora 10,00 eMAG a luat 41 de produse pe secundă. Cea mai mare comandă făcută vreodată online la eMAG este de 85.590 euro și a vizat un Range Rover Sport 4.4 Diesel SDV8 HSE Dynamic Luxor, al cărui preț a fost redus cu peste 20.000 euro, de la 105.667 euro.