Catalonia în instanță: un proces pentru toți secesioniștii Europei
- Tudor Borcea
- 13 februarie 2019, 00:00
Procesul istoric al celor 12 lideri separatiști catalani, acuzați de tentativa de secesiune din octombrie 2017, a început ieri la Madrid. Peste 600 de jurnaliști spanioli și străini sunt acreditați să urmărească dezbaterile care vor fi retransmise în direct la televiziune și care vor dura mai multe luni
În sala Curții Supreme de la Madrid, acuzații vor sta în fața a șapte judecatori, mai puțin principala figură a tentativei de desprindere a Cataloniei de Spania, Carles Puigdemont, care a dat bir cu fugiții în Belgia. În Spania, infracțiunile grave nu pot fi judecate în contumacie, noteaza Le Point. Principalul protagonist va fi deci fostul vicepreședinte separatist catalan Oriol Junqueras, împotriva căruia parchetul a cerut o pedeapsă de 25 de ani. Pentru ceilalți 11, au fost cerute pedepse între 7 și 17 ani. Inculpații în acest proces sunt acuzați de rebeliune, sedițiune, deturnare de fonduri publice, fapte comise, potrivit procurorilor, în timpul procesului de declarare a independenței Cataloniei. Aproximativ 600 de martori vor fi audiați, între care Mariano Rajoy, premier la data tentativei separatiste catalane și principalul „dușman” al lui Puigdemont dupa ce a dizolvat parlamentul catalan și a pus regiunea sub tutela Madridului.
Fără violență sau cu violență?
Mai mulți lideri catalani, între care președintele regional Quim Torra, s-au adunat în fața tribunalului clamând: „A decide nu este o crima”. După ce au organizat, la 1 octombrie 2017, un referendum pentru autodeterminare, interzis de justiție, separatiștii au proclamat, la 27 octombrie, o republică catalană indepedentă, declanșând cea mai gravă criză politică pe care Spania a cunoscut-o după sfârșitul regimului lui Franco. A existat violența? O întrebare care va fi în centrul procesului, acuzațiile de rebeliune presupunând o revolta violenta. Pentru parchet, răspunsul este „da”, pentru că acuzații „au cerut cetățenilor să participe la referendumul din 1 octombrie fiind conștienți de ilegalitatea sa și de faptul că explozii de violență s-ar putea produce”. Separatiștii, care denunța un proces politic, afirma ca singura violența a fost cea a poliției în ziua referendumului, prezentata în imagini care au facut înconjurul lumii.
O bătălie pentru PR-ul Spaniei
Cu ocazia acestui proces, controversat pentru unii, Madri dul vrea să lupte împotriva discursurilor liderilor secesioniști pe scena interna țională, noteaza și Politico. Ținând cont de expunerea mediatică, toate țările unde există tendințe secesioniste vor sta cu ochii pe procesul de la Madrid. Premierul socialist spaniol, Pedro Sanchez, miniștrii, au mers pâna acolo încât au invocat Indicele Democrației pentru 2018, publicat de The Economist, care a clasat Spania printre primele 20 „democrații complete” ale lumii, ca dovada
a referințelor democratice ale Spaniei, în cadrul unei batalii cu mari mize contra liderilor separatiști Catalani. Guvernul catalan a declarat ca acest proces este o ocazie de a arata lumii ca Spania este o „democrație low cost” unde sunt încalcate drepturile civile, în timp ce statul spaniol a lansat o campanie mediatica fara precedent pentru a dovedi contrariul, într- un caz juridic fara precedent și care va avea o expunere media la nivel internațional. „Este cel mai important proces pe care îl avem după restabilirea democrației” (după moartea lui Francisco Franco) a declarat președintele Curții Supreme, Carlos Lesmes. Premierul Sanchez, care a aparut saptamâna trecuta în fața Consiliului Europei, la Strasbourg, pentru a apara „democrația moderna și avansata” a Spaniei, a evocat și Indicele publicat în The Economist de „prestigioși observatori independenți”. Sanchez a declarat ca Spania poate sa- și afirme credibilitatea democratica cu „date reale, obiective și verificabile” și, fara sa-i menționeze pe separatiștii catalani, a argumentat ca aceștia și-au bazat „proiectele politice pe falsuri care mobilizeaza ura și divizunea”.
Promovarea reputației țării
Miniștrii lui Sanchez au bombardat media internațională cu brifinguri, interviuri și luări de poziție apărând reputația Spaniei. Toate acestea reprezintă o schimbare în raport cu strategia fostului premier Mariano Rajoy. Conservator, Rajoy a încercat – și a eșuat – să împiedice criza catalană să țină prima pagină a ziarelor europene și nu numai, evitând ca ea să apară pe scena internațională înaintea referendumului din 1 octombrie 2017. Irene Lozano, directoarea Global Spain, o nouă agenție a ministerului de Externe însărcinată cu „promovarea reputației Spaniei” peste hotare, a declarat (pentru Politico) că separatiștii au construit o poveste „care nu avea nimic de-a face cu realitatea” și că obiectivul Global Spain nu se va limita numai la combaterea campaniei de „discreditare” a secesioniștilor catalani. Spania, a afirmat Lozano „a jucat mulți ani sub potențialul ei de țară”. Acum, este „timpul să recupereze timpul pierdut”.