"Iohannis are o atitudine care, ca ziarist și ca cetățean, mă uluiește. Dacă nu societatea, atunci cine să-i supravegheze pe cei din servicii?! Hai să punem lucrurile într-o formă simplificată. Printr-o convenție, noi i-am angajat pe cei din servicii ca să intre în posesia unor secrete deranjante și uneori primejdioase, dar necesare ca să protejeze siguranța națională și, în ultimă instanță, siguranța cetățeanului. Cînd am făcut asta, i-am numit păstrătorii secretelor, nu decidenții sociali! Ca să nu devieze de la misiunea legală, îi controlăm prin Parlament", scrie Tolotan pe blog.

În finalul comentariului său, jurnalistul face referire și la declarațiile altui candidat la alegerile prezidentiale, Elena Udrea, care a fost și ea întrebată același lucru, săptămâna trecută.

"Cînd, tot la Adevărul live, Elena Udrea a primit aceeași întrebare, ea a avut o atitudine corectă. S-a opus ideii de ofițeri acoperiți în presă, explicîndu-i și moderatorului Dan Marinescu de ce. Un jurnalist acoperit poate primi indicații, poate invita pe cineva la TV sau poate face lucruri care i se cer a spus Udrea, dînd exemplul lui Robert Turcescu", consideră Tolontan.