Cătălin Predoiu, la prima reuniune JAI după aderarea României la Schengen. Care sunt marile probleme

Cătălin Predoiu, la prima reuniune JAI după aderarea României la Schengen. Care sunt marile problemeCătălin Predoiu. Sursa foto: Facebook

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a participat miercuri la prima reuniune a Consiliului JAI de la momentul aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru. Înainte de începerea reuniunii, Predoiu a subliniat că frontierele celor două state sunt bine gestionate și că România și-a demonstrat capacitatea de a aplica pe deplin regulile Schengen.

Predoiu: România și Bulgaria gestionează corect sistemul Schengen

Ministrul a precizat că încă din primele săptămâni de la ridicarea controalelor la granițele terestre, fluxurile de migrație ilegală au scăzut. Acest aspect confirmă, în opinia sa, că autoritățile din România și Bulgaria sunt pe deplin capabile să aplice normele Schengen și să protejeze frontierele externe ale Uniunii Europene.

„Am demonstrat că putem gestiona sistemul Schengen. Datele ne arată clar că migrația scade constant, iar acest trend se menține. România și Bulgaria nu doar că respectă regulile, ci contribuie activ la securitatea întregii Europe”, a declarat Predoiu.

Legătura periculoasă dintre migrație și crima organizată

În același context, Cătălin Predoiu a atras atenția că fenomenul migrației ilegale nu poate fi analizat separat de problema crimei organizate. Potrivit ministrului, există dovezi clare că grupările infracționale internaționale folosesc rețelele de migrație pentru a-și extinde influența și operațiunile.

„Crima organizată și migrația ilegală sunt două fenomene care se alimentează reciproc. Grupurile infracționale profită de fluxurile de migranți pentru a introduce droguri și alte bunuri ilegale în UE. Este o realitate cu care ne confruntăm și care necesită o reacție coordonată la nivel european”, a precizat Predoiu, la reuniunea Consiliului JAI.

România, lăudată la JAI. „Este un model pentru toate statele”

Reuniunea JAI. Sursa foto: Twitter

Colaborare extinsă cu Europol pentru combaterea traficului de droguri

Ministrul a insistat pe necesitatea unei colaborări strânse între polițiile naționale din statele UE și Europol, mai ales în ceea ce privește combaterea traficului de droguri. Potrivit lui Predoiu, porturile europene sunt puncte vulnerabile prin care traficanții introduc droguri în spațiul comunitar, iar România, ca stat aflat la granița externă a UE, joacă un rol esențial în stoparea acestui fenomen.

„Nu ne putem permite să rămânem pasivi. Avem nevoie de mai multe fonduri pentru poliție, mai multă pregătire pentru agenți și o mai bună coordonare în schimbul de informații. Această luptă este una crucială pentru generațiile viitoare”, a subliniat ministrul de Interne.

Cătălin Predoiu a mai menționat că România este pregătită încă de anul trecut pentru aplicarea noului sistem european de intrare-ieșire (Entry-Exit System), care va monitoriza mai strict fluxurile de persoane la frontierele externe ale UE.

„Avem nevoie de un calendar clar și de o implementare fără alte amânări. Incertitudinile nu fac decât să creeze noi vulnerabilități. România este pregătită, așteptăm doar decizia UE”, a concluzionat Predoiu.

Ne puteți urmări și pe Google News