Cătălin Predoiu: "Arhiva SIPA se poate topi"

Cătălin Predoiu: "Arhiva SIPA se poate topi"

Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA) din Ministerul Justiţiei a fost desfiinţat în 2005 de Monica Macovei.

Principala acuzaţie a fost aceea că în mandatul pesedistei Rodica Sănoiu serviciul ar fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, prin culegerea ilegală de info­rmaţii despre vieţile private ale unor personalităţi din sistemul judiciar pe care le-ar fi folosit în scop de şantaj.

O telegramă Wikileaks, al cărei conţinut este recunoscut de către Cristi Danileţ, unul dintre apropiaţii Monicăi Macovei, dezvăluie că acesta a povestit oficialilor ambasadei SUA despre dosarele din arhiva SIPA, în care s-ar regăsi informaţii despre relaţiile sexuale ilicite ale magistraţilor şi avorturi făcute de judecătoare. Danileţ spune că a văzut peste 300 de note informative, însă arhiva SIPA numără, potrivit unor surse, peste 21.000 de dosare.

Rezultatele auditului în arhiva SIPA nu au fost făcute publice, nicio persoană nu a fost inculpată pentru activităţi ilegale, iar unele informaţii delicate s-au scurs în presă.

Ne puteți urmări și pe Google News

"SIPA este o problemă moştenită pe care intenţionez să o rezolv. Sunt de fapt două probleme: arhiva SIPA şi necesitatea informării privind infracţionalitatea din mediul penitenciar. Arhiva ar putea fi transferată la Arhivele Naţionale sau, pur şi simplu, topită. Ministerul Justiţiei nu are nevoie de arhivă si nu are ce face cu ea. În ceea ce priveşte informarea cu privire la infracţionalitatea din penitenciare, pentru moment cel puţin vom opta pentru eficientizarea Direcţiei de Prevenire din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Este mai simplu, mai ieftin şi mai pragmatic. În plus, nici societatea civilă, nici lumea justiţiei şi, probabil, că nici opinia publică în general nu sunt psihologic pregătite pentru înfiinţarea unui nou serviciu de informaţii în subordinea ministrului, fie el şi al Justiţiei", a declarat, pentru EVZ, ministrul Cătălin Predoiu.