Cătălin Botezatu a decis să petreacă aceste sărbători în însoritul Dubai, mai ales că se poate bucura și de plajă. Creatorul de modă a mers nu doar pe șezlong, ci și la un concert al unui artist celebru.
Cătălin Botezatu își face de cap
Creatorul de modă se bucură de o binemeritată vacanță în Dubai. Bote a prins deja câteva zile de plajă în cele mai exclusiviste locații. De altfel, acesta a participat și la un concert al celebrului Akon, semn că este pus pe distracție. Cu toate acestea, nu a uitat să le ureze fanilor ”Crăciun Ferit”, dar să le și arate cât de frumoasă este locația aleasă pentru vacanță.
Nu este prima dată când Bote alege să meargă în țările calde, chiar și de Crăciun. Asta deși atunci când era copil, părinții lui îl duceau mereu la Poiana Brașov unde se bucurau de zăpadă, dar și de venirea Moșului.
Sfârșit de an tumultos
Însă de când a crescut, Bote a ales să se îndrepte către locuri mai puțin friguroase, de Sărbători. Mai ales că în acest an, înainte de vacanța din Dubai, creatorul de modă a avut foarte multe proiecte cărora le-a făcut față cu brio. Cu toate acestea pentru a evita suprasolicitarea a decis să plece câteva zile din țară. Nu de alta, dar creatorul de modă a avut în trecut de suferit din cauza oboselii și stresului. Acesta a fost operat de cancer la colon, acum câțiva ani, la o clinică din Turcia.
Operația a fost una destul de complicată, iar atunci prietenii lui, printre care și Raluca Bădulescu i-au fost aproape. Mai ales că și recuperarea a fost una extrem de dureroasă și de lentă. Drept urmare, creatorul pare să își fi învățat lecția și îi dă corpului repaos atunci când acesta are nevoie. Asta chiar dacă mai și petrece în timp ce este în vacanță.