Cătălin Botezatu o vede într-o cu totul altă lumină pe cea care i-a fost cândva iubită. În opinia sa Binaca Drăguşanu avea un potenţial ieşit din comun.
Bianca Drăgușanu a reușit ca în numai câțiva ani să devină una dintre cele mai cunoscute femei din România. În primul rând datorită relaţiei pe care a avut-o cu designerul, dar şi celor care au urmat.
În urmă cu câțiva ani, între Cătălin Botezatu și Bianca Drăgușanu exista o dragoste cu năbădăi care a ţinut prima pagină a tabloidelor şi nu numai. Designerul, la vremea respectivă, a încercat să mascheze cât a putut partea negativă a relaţiei. Dar acum s-a decis să scoată la suprafață anumite detalii intime din relația sa cu zbuciumata Bianca:
„Bianca este una dintre cele mai bune femei pe care le-am cunoscut. Are un suflet extraordinar și este foarte sensibilă. Suferă când se ceartă cu cineva. Mi-a plâns în brațe de multe ori după diferite divergențe avute cu oameni pe care ea i-a ajutat. Ea se macină mult când este atacată gratuit, chiar dacă nu o arată. Am mai remarcat de la început la ea și că este o fată inteligentă și ambițioasă", a povestit Cătălin Botezatu.
Bianca nu uită cât de important a fost pentru ea Botezatu
„De la Cătălin Botezatu, am avut foarte multe de învățat! Dincolo de iubit, mi-a fost mentor și mi-a explicat cum trebuie să mă comport în lumea aceasta a showbiz-ului, unde de foarte multe ori am fost rănită fără motiv. Este adevărat că am plâns pe umărul lui, întrucât îmi era foarte greu să accept răutățile gratuite la adresa mea.
Iar el m-a sprijinit de fiecare dată. A văzut cu adevărat ce se întâmplă în sufletul meu. Poate tocmai de aceea, îl respect mult, îl apreciez în mod deosebit și mereu am să găsesc cuvinte frumoase la adresa lui. A fost și va rămâne un om special în viața mea", a spus Bianca Drăgușanu.
„Relația cu Bianca e o nebunie. Te face să te simți viu”, spunea Cătălin Botezatul, potrivit cancan.