Ce pregătesc emisiunile tabloid. De la Vica lui Pițurcă la Zina Dumitrescu

Ce pregătesc emisiunile tabloid. De la Vica lui Pițurcă la Zina Dumitrescu

De astăzi, ProTV, Antena 1, Kanal D şi Prima TV dau startul unui nou sezon mai plin de informaţii mondene.

În prima zi din săptămână debutează la TV toate emisiunile cu format tabloid. Pentru că sezonul trecut a mers bine, Prima TV oferă mai mult Focus monden, iar Kanal D, după cote de audienţă îmbucurătoare, s-a hotărât să programeze mai mult Cancan TV. "După-amiaza nu există schimbări importante, fiindcă lucrurile merg în formatul tip Măruţă-Gherghe-Mădălin Ionescu. Interesant e însă că a început să apară şi un slot de late night, cu Cancan TV extins la Kanal D, lângă Capatos de pe Antena 1. Pe de o parte, astfel de emisiuni sunt ieftine, comparativ cu formatele internaţionale, dar pe de alta, înseamnă o investiţie faţă de filmele de serie B pe care le programează Pro TV la sfârşitul prime-time-ului", este părerea analistului media Iulian Comanescu. Toţi moderatorii se întrec în promisiuni de subiecte interesante şi de actualitate. "Noul sezon nu va fi nici mai blând, nici mai agresiv şi nu o să ne dezamăgim telespectatorii", subliniază Simona Gherghe, moderatoarea Acces direct. Cancan TV, showul prezentat de Andreea Mantea şi Adrian Artene, va fi difuzat de luni până joi, de la ora 22.30, iar "stilul Cancan TV va fi unul blând-agresiv", glumeşte Adrian Artene. Subiecte arzătoare De la ora 17.45, Cătălin Măruţă se întoarce la muncă. În 2011, Măruţă a încheiat anul cu emisiunea Happy Hour lider de audienţă în 83% din ediţii. De astăzi, show-ul revine la Pro TV cu nelipsitul "La mulţi ani, marca Happy Hour" şi marea ştire a sfârşitului de 2011: vedetele şi vrăjitoarele. "Vom continua cam în acelaşi spirit, aşa cum i-am obişnuit pe cei de acasă. Nu schimbăm nimic din ceea ce e bun şi apreciat, vom continua să respectăm preferinţele publicului, asta e prioritatea noastră. Vom avea invitaţii cei mai tari ai zilei respective, în funcţie de ce evenimente mai survin, plus foarte multe exclusivităţi, dar şi deja obişnuitele noastre farse. Chiar de la prima ediţie din an veţi vedea ce am pus la cale pentru Ionela Prodan cu ocazia Sf. Ion, ne-am deplasat până la Slatina şi a ieşit o nebunie. Am constatat că aceste farse sunt foarte bine primite de către cei de acasă şi asta mă bucură, fiindcă sunt şi printre preferatele mele. Sigur, nu ne vom limita la asta. Chiar din prima săptămână pregătim un subiect extrem de interesant, o apariţie mult aşteptată, despre care vom vorbi la timpul potrivit. Publicul nu va fi dezamăgit", a spus Măruţă pentru EVZ. ANALIZĂ Supravieţuitorii recesiunii "Aspectul de gang al unora din lucrurile care se văd la TV, pe bloguri şi în ziare azi, ar putea fi considerat tipic românesc, dar în orice caz are corespondent într-un anumit gen de ciudăţenie a presei româneşti din anii ’90. OTV-ul e un soi de reeditare a acelui succes, chit că nu ne prea place să recunoaştem asta. Tot ca specific românesc, dezinteresul legat de lucrurile serioase e la noi mai mare şi mai justificat. Politicienii români sunt mai caricaturali decât aşa-zişii artişti care populează ecranele după-amiaza sau seara târziu şi nu ştiu ce motive de ură vor mai inventa partidele româneşti în 2012 ca să care lumea la vot. Presa din toate vremurile a fost conectată la politic şi tot felul de interese, dar a fost mare şi puternică doar atunci când a ştiut săşi creeze public şi prestigiu. Televiziunile de ştiri româneşti au telespectatori mai puţini şi mai îmbătrâniţi decât cele comerciale. E drept, oameni mai dispuşi să caşte gura la mizeriile care ţin loc de talk- show-uri şi să voteze după. Dar asta nu înseamnă mass media sustenabile, care trăiesc pe picioarele lor, şi nici măcar prostituţie cu o anumită cotă pe piaţă. Ci un soi de anexă sau remorcă inventată de cine ştie ce baron sau baronaş al unui oarecare partid", a spus analistul media Iulian Comănescu. CONCURENŢĂ Surplus de cancan, de ironie şi de exclusivităţi De ieri, rivalii "Lumea lui Banciu" de pe B1 TV şi "În gura presei", emisiunea realizată de Mircea Badea la Antena 3, s-au întors pe sticlă. Cu cinci ore înainte de emisie, Radu Banciu studia ziarele de zor. "Subiectele pe care le abordez sunt întotdeauna din actualitate", explică prezentatorul. Banciu îşi asigură publicul că somaţia de la CNA nu-i va schimba discursul. "Eu nu mă gândesc la CNA când îmi realizez emisiunea", explică Banciu care a adăugat că "va spune în continuare numai ceea ce crede". Mai mult Cancan TV De astăzi, Kanal D va difuza de luni până joi, de la 22.30 "Cancan TV". Emisiunea prezentată de Andreea Mantea şi Adrian Artene a avut o creştere sesizabilă de audienţă. GAZDE. Andreea Mantea și Adrian Artene spun  că nu vor ocoli niciun subiect FOTO: KANAL D "Vom avea o atitudine în limitele impuse de CNA, dar la limita maximă", asigură Adi Artene. În ceea ce priveşte modificarea de orar, Andreea Mantea, coprezentatoarea "Cancan TV", a spus: "Ne iubim telespectatorii şi vrem să le oferim cât mai multe exclusivităţi, subiecte incendiare şi dezvăluiri incredibile". Adi Artene susţine că nu are VIP-uri preferate, dar asigură că, "deşi unele vedete ne ocolesc, noi nu le vom ocoli". Astăzi, invitata specială a emisiunii va fi Victoria Blochina, mai cunoscută drept "Vica lui Piţurcă", femeia care susţine că i-a fost amantă selecţionerului. Simona Gherghe şi Dan Capatos revin şi ei din vacanţă. "Adevărul despre retragere Zinei Dumitrescu la azil" şi motivele disputei dintre Laura Lavric şi Alexandru Recolciuc sunt punctele de actracţie din nou sezon Acces Direct. Fostă ştiristă, Simona Gherghe, moderatoarea emisiunii, spune că "formatul se aseamănă cu un program de ştiri", în care chiar dacă aduce un invitat interesant, primează subiectul din actualitate. Din experienţa acumulată, Simona crede că "românilor le plac poveştile, iar publicul nu poate fi manevrat uşor. Dacă în spatele bârfelor nu există şi o poveste, subiectul respectiv nu durează prea mult". Tot astăzi, telespectatorii vor redeveni păcătoşi. Dan Capatos va lua startul cu "Un show păcătos" şi îi va avea alături pe colegii săi: Mircea N Stoian, Bianca şi Daniela Crudu. "Ceea ce se întâmplă la ora actuală pe TV e, să spunem, un gen de tabloidizare firească. Evoluţia de la noi e în ton cu ceea ce se petrece afară de vreo 20 de ani", spune analistul Iulian Comănescu. FOCUS MONDEN Andreea Fried: "Suntem o ţară de «mondeni», nu este foarte greu să ne găsim subiecte" Prima TV pariază pe o porţie dublă de Focus Monden. De luni până joi, de la 23.15, emisiunea va face concurenţă colegilor de la Cancan TV şi Un show păcătos. Andreea Fried şi Alexandru Constantin, moderatorii emisiunii, vor face dezvăluiri din viaţa strălucitoare a VIP-urilor. Prezentatorii spun că Focus Monden este "rezultatul combinării bârfelor clasice cu jurnalismul profesionist". ANDREEA FRIED ȘI ALEXANDRU CONSTANTIN EVZ: Pe cine aţi invitat azi la Focus monden? Alexandru Constantin: Invitaţi în prima emisiune vor fi cei de la Mandinga. Vom dezbate subiecte interesante cu artiştii, care au pregătit pentru telespectatori şi o surpriză muzicală. Aveţi rubrici noi? Alexandru Constantin: În fiecare zi vom avea rubrici diferite. Vreau, deocamdată, să rămână surpriză mare parte din ceea ce vom face. Vă spun doar că vom interacţiona mai mult cu telespectatorii. În plus, vom încerca să diversificăm fiecare emisiune, cu ajutorul noilor rubrici, printre care se va numara Săptămâna mondenă (o revistă a presei mondene), Secrete de vedetă, Fii monden şi multe altele. Cât de greu este să faci rost de informaţii? Andreea Fried: Ţinând cont că suntem o ţară de "mondeni", nu este foarte greu să ne găsim subiecte. Doar că noi depăşim sau sperăm că depăşim sfera bârfei şi aducem în atenţia telespectatorilor adevăratele subiecte mondene, cu protagonişti cu tot. Alexandru Constantin: Din fericire, subiecte mondene există. Însă nu toate reprezintă un interes pentru Focus Monden. Iar de informaţii facem rost pentru că avem o echipă bună de jurnalişti. Ne ţinem de subiectele care ne interesează şi facem tot posibilul pentru a le oferi informaţii complete telespectatorilor. Sunt comunicative vedetele? Andreea Fried: Totul ţine de îndemânarea şi profesionalismul de care dă dovadă jurnalistul. Dacă pui întrebarea cum trebuie şi insişti, primeşti răspunsul corespunzător. Alexandru Constantin: Depinde de fiecare în parte. Majoritatea împărtăşesc doar ceea ce doresc. Este important ca reporterul să ştie cum să descoasă o anumită vedetă.