Iată cine beneficiază de indemnizația pentru creșterea copilului și cum se acordă în acest an.
Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna iunie 2023, de 169.113, în scădere cu 912 persoane faţă de mai, conform datelor publicate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
Indemnizaţiile pentru creşterea copilului plătite în iulie 2023 au însumat 493,46 milioane de lei, în creştere cu 2,04 milioane de lei faţă de luna anterioară, potrivit Agerpres. Suma medie plătită în iunie a fost de 2.917,96 lei, în creştere faţă de mai (2.890,33 lei). În luna iunie 2023, cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti, respectiv 22.427, precum şi în judeţele Cluj - 9.017, Timiş - 7.796 şi Iaşi - 7.376.
Cine beneficiază de indemnizație lunară pentru creșterea copilului
Beneficiază de concediu pentru creșterea copilului, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, persoanele care au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, așa cum sunt definite de această lege) sau dacă s-au aflat într-una din situațiile considerate asimilate stagiului de cotizare, prin lege.
Beneficiarul indemnizației pentru creșterea copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani este obligat să comunice în scris, orice modificare intervenită în situația sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plății drepturilor, în termen de 15 zile lucrătoare de la apariția acesteia. De indemnizația lunară beneficiază, opțional, oricare dintre părinții firești ai copilului sau una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore.
Acte necesare întocmirii dosarului
- Cerere tip acordare indemnizație
- Notă de informare
- Consimțământ privind datele cu caracter personal
- Adeverință tip eliberată de angajator
- Dovada eliberată de autorităţile competente sau de angajatori, din care să rezulte data de la care solicitantul se află în concediu pentru creşterea copilului (cerere de suspendare a contractului de muncă și decizia de suspendare eliberate de angajator, ordin, dispoziţie, act adiţional, etc.)
- Adeverință de la locul de muncă pentru celălalt părinte din care să rezulte nr. C.I.M. şi data angajării, iar pentru salariați cadre militare data angajării și mențiunea dacă au depus la unitate dosar de indemnizație creștere copil şi stimulent de inserție
- Certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul
- Acte identitate părinţi
- Certificat de căsătorie
- În situația în care părinții copilului nu sunt căsătoriți, dar copilul a fost recunoscut, îndeplinirea condițiilor pentru acordarea indemnizației pentru creșterea copilului se demonstrează prin efectuarea anchetei sociale (document ce va fi inclus în dosarul pentru acordarea dreptului împreună cu celelalte acte doveditoare)
- Declarație titular dacă realizează sau nu venituri în perioada concediului de creșterea copilului
- Extras de cont pe numele titularului cererii de acordare a concediului pentru creșterea copilului (dacă se doreşte plata în cont);
Cum se calculează indemnizația
În cazul unui venit mediu net în ultimele 12 luni în cuantum de 3.000 lei, calculul se face înmulțind suma respectivă cu 12 luni. 3.000 lei x 12 luni = 36.000 lei. Media venitului lunar net este de 3.000 lei. Indemnizația rezultată reprezintă 85% din venitul lunar, deci 2.550 lei net.
De menționat că părinţii care, în ultimii 2 ani anteriori naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal, beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copiilor, până împlinesc vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi, potrivit desprecopii. De asemenea, concediul pentru creșterea copilului se consideră vechime în muncă îm cazul ambilor părinți, potrivit legii.