Cât este bine să mănânci la micul dejun, dacă vrei să slăbești. Metode prin care putem controla pofta de mâncare

Sursa: Dreamstime.com

Cercetătorii au explicat că un mic dejun consistent, urmat de o cină ușoară, pot face minuni în procesul de pierdere în greutate, asta pentru că acest obicei va diminua senzația de foame și, deci, vom mânca mai puțin.

Oamenii de știință de la Universitatea din Aberdeen au aflat că organismul arde caloriile în mod egal, indiferent de momentul din zi în care servim cea mai consistentă masă. Totuși, pofta de mâncare a reieșit a fi mai scăzută după un mic dejun consistent.

Importanța unui mic dejun consistent

Luând în calcul așa-numita „crononutriție”, dar și felul în care alimentele sunt procesate la nivelul „ceasului intern” al organismului, cercetătorii au concluzionat că o masă bogată la cină este o alegere greșită, căci ceasul intern sugerează corpului atunci că este timpul pentru somn.

Participanții la studiu au fost supuși unei diete timp de două luni, însumând circa 1.700 de calorii pe zi. Într-o lună, cei 30 de voluntari au servit un mic dejun copios, ce conținea jumătate din caloriile zilnice, apoi un prânz modest și o cină și mai săracă. În a doua lună, participanții au avut de consumat cine bogate, în vreme ce dimineața au mâncat mult mai puțin.

Cum putem controla pofta de mâncare

În ambele luni, voluntarii au ars același număr de calorii, dar rezultatele, publicate în revista Cell Metabolism, au indicat că în prima lună apetitul participanților a fost unul mai redus pe tot parcursul unei întregi zile.

„Studiile sugerează că, pentru controlul poftei de mâncare, micul dejun bogat a fost soluția câștigătoare. Dacă vă puteți începe ziua cu un mic dejun bogat și sănătos, este mai probabil să vă mențineți nivelul de activitate fizică și să mențineți controlul asupra apetitului pentru restul zilei”, a transmis Prof. Alexandra Johnstone.

Micul dejun servit participanților la studiu a cuprins smoothie-uri, iaurturi, cârnați, ouă, ciuperci, alimente bogate în proteine, care asigură senzația de sațietate, conform BBC.

Idee de mic dejun: Ouă fierte moi, avocado, orez și verdețuri

Alegerile corecte oferă nutrienții esențiali și senzația de sațietate, după micul dejun, până la masa de prânz. Poți să combini cele mai bune alimente la micul dejun, astfel încât să ai în farfurie proteine, carbohidrați complecși, grăsimi bune și fibre. Iată o idee de mic dejun recomandată de antrenorul Shauna Harrison.

„Acesta este micul meu dejun preferat. Dacă nu am suficient timp dimineața, împachetez doar ouăle într-o pungă resigilabilă sau le pun într-o caserolă împreună cu un avocado. În cazul în care timpul îmi permite, prefer ouăle cu avocado, verdețuri și orez sau quinoa. Acesta este un mic dejun consistent după un antrenament fizic intens. Plus o cană cu ceai verde și sunt fericită”, a afirmat Shauna Harrison, un antrenor recunoscut și instructor de yoga.