Pe pieţele imobiliare mari sau mature ale lumii se reaşează plăcile tectonice, adică este cutremur. În unele locuri valul seismic este mai puternic, în altele este mai slab.
În China s-au produs câteva falimente imobiliare de răsunet. În SUA, de unde un colaps al pieţei imobiliare a produs criza financiară globală, preţurile scad, „în sfârşit“, spun unii, şi scăderi mai ample sunt aşteptate pentru anul viitor.
Şi în Suedia, una dintre cele mai încinse şi scumpe pieţe imobiliare ale lumii, preţurile scad cu cea mai mare viteză de după 2013. Marea Britanie nu este nici ea ocolită de unda seismică. A rămas falia Europei de Est inactivă? Nu, şi vor fi trepidaţii şi aici, cred câţiva analişti.
În Ungaria, după o creştere de peste un an şi jumătate, chiriile au stagnat în septembrie, faţă de august. În Budapesta chiar au scăzut. Dinamica reflectă scumpirile generalizate şi schimbarea regulilor privind utilităţile, scrie Hungary Today.
În capitală, stagnează şi preţurile apartamentelor vechi, motivul fiind scăderea interesului cumpărătorilor. Preţuri nominale în stagnare şi inflaţie uriaşă înseamnă că preţurile reale scad. Dezbaterile dacă tendinţa va deveni naţională sunt multe. Iar multe depind de venirea unei crize a veniturilor. Ungaria se confruntă deja cu una dintre cele mai acute crize ale costului vieţii din UE.
Veştile alarmiste (pentru unii) nu lipsesc. Spre exemplu, Daily News Hungary scrie că din ianuarie pe piaţa imobiliară maghiară îşi va face apariţia panica. Adică tot mai mulţi oameni vor încerca să-şi vândă locuinţele pentru că nu mai pot face faţă cheltuielilor tot mai mari. O analiză a site-ul de specialitate Ingatlan.com a găsit că tot mai mulţi oameni încercă deja „să scape“ de locuinţele lor.
Piața imobiliară. Previziuni
Însă adevăratul tăvălug va veni după cea de-a doua sau a treia serie de facturi la utilităţi uriaşe. Cei care nu vor putea suporta povara se vor grăbi să-şi vândă casele, scrie szmo.hu. Dar vânzătorilor nu le va fi uşor. Până la urmă, cine ar vrea să cumpere ceva vândut tocmai pentru că este prea împovărător? După creşterea dramatică a preţurilor locuinţelor în ultimii ani vine un val de scumpiri ale întreţinerii şi utilităţilor.
În acest context, este de aşteptat ca piaţa imobiliară să o ia în două direcţii: locuinţe eficiente la orice fel de consum, care nu necesită modificări, care sunt scumpe dar îşi menţin valoarea în timp, şi locuinţe neizolate, fără tâmplărie termopan, care se vor ieftini. Pot redeveni populare şi casele de dimensiuni mici, unde consumul de electricitate sau de agent termic este mic. Saltul spectaculos în tendinţă va putea fi observat după ce proprietarii primesc a doua sau a treia factură cu preţurile noi la utilităţi, adică în jurul Crăciunului.
Ce se va întâmpla în primele luni ale anului viitor
Prin urmare, este de aşteptat ca în primele luni ale anului viitor oferta de locuinţe să crească simţitor. În Polonia, piaţa imobiliară se confruntă cu un deficit uriaş, de 1,5-2 milioane de apartamente, scrie Puls Biznesu. Problema s-a acutizat după ce Rusia a invadat Ucraina, forţând sute de mii de ucraineni să se refugieze la vecinii polonezi.
Cu toate acestea, ritmul de construcţie încetineşte brutal, iar analiştii spun că acesta este rezultatul fricii dezvoltatorilor că cererea va continua să scadă şi că preţurile de pe piaţa imobiliară se vor prăbuşi. Datele băncii centrale arată că în cele mai mari şase oraşe numărul de apartamente vândute a scăzut în trimestrul II cu 53% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Scăderea reflectă dobânzile ipotecare mai mari şi condiţiile de creditare mai scumpe. Însă în pofida interesului mai redus pentru achiziţionarea de locuinţe, preţurile au continuat să urce. O explicaţie ar fi, portivit Warsaw Voice, dorinţa dezvoltatorilor de a menţine marjele, adică profitul. Statul polonez are un program vast de construire de locuinţe, dar acesta nu a funcţionat aşa cum s-a dorit. Creşterea dobânzilor şi scumpirea creditului sunt asociate cu inflaţia, care continuă să accelereze. De aceea, cel mai probabil creditul se va scumpi şi mai mult pe măsură ce banca centrală va fi forţată să majoreze dobânzile.
Acest lucru înseamnă condiţii şi mai dificile de finanţare a achiziţiilor imobiliare. În Polonia se vorbeşte de ceva timp ce un colaps al vânzărilor, potrivit mediafax.biz.