Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.760 lei în luna decembrie a anului trecut, în creştere faţă de luna precedentă cu 110 lei (6,7%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate astăzi.
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.430 lei în ultima lună a anului trecut, cu 6,7% mai mare decât în noiembrie 2013.Creşterea a fost generată în special de primele şi bonusurile primite de angajaţi cu ocazia Crăciunului.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în bănci, asigurări, respectiv intermedieri financiare (4.515 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (940 lei).
În luna decembrie 2013 comparativ cu luna precedentă, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat creşteri faţă de luna noiembrie 2013 ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv pentru sărbători, sfârşitul de an şi pentru performanţe), sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv tichete cadou şi tichete de masă) sau a realizării de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte), scrie în comunicatul INS.
De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de disponibilizările de salariaţi cu câştiguri salariale mici.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 26,7% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului; între 21% şi 23,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice; între 18% şi 19,5% în transporturi pe apă, telecomunicaţii, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie.
Potrivit datelor INS, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost cauzate de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale ori de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi aeriene (-3%), respectiv tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor) (-0,5%).
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna noiembrie în sănătate şi asistenţă socială (1,8%), respectiv în administraţia publică (1,1%) ca urmare a acordării de prime ocazionale ori sume din alte fonduri.
În învăţământ câştigul salarial mediu net a înregistrat o scădere (-3,7%), fiind influenţat de reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, ca urmare a începerii vacanţei şcolare.
Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 3,7%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 102,1%.