NEBUNIE MONDIALĂ pentru un CASTEL din SEXOLUL XIII. Cu 50 de EURO poți să devii PROPRIETAR

NEBUNIE MONDIALĂ pentru un CASTEL din SEXOLUL XIII. Cu 50 de EURO poți să devii PROPRIETAR

Un castel din secolul XIII a fost scos la vânzare într-un mod unic, operațiunea făcând parte din planul autorităților din Franța.

Salvarea unui castel în ruină din vestul Franţei prin cumpărare participativă a depăşit toate aşteptările: aproape 25.000 de persoane din 115 ţări au devenit co-proprietari, reunind mai mult de 1,6 milioane de euro, informează France Presse marţi.

''Acesta este un record în Franţa şi, probabil, în Europa, în ceea ce priveşte fondurile adunate şi (numărul) contributorilor'', a declarat, marţi, pentru AFP, Romain Delaume, directorul agenţiei de finanţare participativă Dartagnans.fr, care a lansat în luna octombrie operaţiunea de cumpărare colectivă a castelului La Mothe-Chandeniers, împreună cu asociaţia ''Adoptă un castel'', o reţea de ajutor şi sfaturi pentru castele aflate în pericol.

Din Franţa şi Statele Unite ale Americii în majoritate, dar şi din Afganistan, Burkina Faso sau Peru, persoane anonime au achiziţionat în două luni şi jumătate, pentru 50 de euro, o bucată din castel, sau au oferit-o unei rude de Crăciun. Cu 1 euro suplimentar vor putea deveni acţionari la societatea pe acţiuni simplificată (SAS), în curs de lansare, precizează Agerpres.

Oferta este închisă acum, iar numărul total al contributorilor este de aproximativ 19.000, unii cumpărând mai multe părţi din castel pentru a le face cadou, ceea ce va ridica numărul total al proprietarilor la 25.000.

Societatea va funcţiona cu un consiliu de administraţie, adunare general anuală, comitet executiv şi un site web dedicat ce va permite fiecărui proprietar să urmărească evoluţia lucrărilor (inclusiv prin camere web) şi evenimentele şi, de asemenea, să furnizeze propuneri

Castelul La Mothe-Chandeniers a fost construit în secolul al XIII-lea, dar forma sa actuală datează din secolul al XIX-lea. Probabil devastat la Revoluţie (1789-1799), a fost cumpărat în anul 1809 şi refăcut cu menţinerea unei părţi a clădirii medievale, apoi a fost renovat masiv, la sfârşitul secolului XIX, într-un stil romantic. Distrus de un incendiu în 1932, castelul a fost cumpărat în 1982 de un iubitor de patrimoniu local, acum în vârstă de 82 de ani, cu care a fost încheiat un acord de vânzare în octombrie, pentru 500.000 de euro.

Reşedinţă pentru artişti, loc de desfăşurare a unor evenimente culturale, spectacole, parţial hotel: nicio ipoteză nu este exclusă dintre numeroasele sugestii ale donatorilor. Ideea este ca edificiul să devină un "laborator colaborativ şi creativ", un "loc viu" subliniază Dartagnans.fr. Chiar dacă nu este vorba a priori de a-l restabili complet, ceea ce ar costa cel puţin 3 milioane de euro, potrivit lui Delaume.

Următoarele săptămâni vor fi dedicate unui studiu al structurii castelului, al impactului vegetaţiei care îl îmbracă de un secol, apoi unei securizări, în vederea unei vizite rezervate acţionarilor "cât mai curând posibil în 2018", după care vor fi etapizate celelalte lucrări care se impun.  

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/Yq6YRqiiDMg" frameborder="0" gesture="media" allow="encrypted-media" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News