10 ponturi pentru cum să-ţi foloseşti bine banii în vacanţă
- Raluca Florescu
- 26 iulie 2012, 14:27
Cazarea şi transportul trebuie achitate cu carduri care oferă bonusuri sau un sistem de plată în rate. În străinătate, plasticul trebuie folosit, însă, cu atenţie.
Bani lichizi sau de pe card - ce e mai bine să folosiţi în vacanţă? Cardul de credit oferă mai multe facilităţi dar ascunde şi mai multe riscuri, în timp ce cardul de salariu este mai sigur. Iată zece sfaturi de care e bine să ţineţi cont când faceţi cheltuielile de vacanţă. 1. PLĂTIŢI ONLINE CAZAREA ŞI TRANSPORTUL Fiind o achiziţie care implică o sumă mare de bani, excursia vă poate aduce un bonus important. De exemplu, bănci precum Citibank, RBS, Credit Europe Bank sau Garanti Bank au carduri care dau înapoi o parte sau oferă un bonus pentru suma utilizată. Majoritatea sunt carduri de credit. 2. FOLOSIŢI PERIOADA DE GRAŢIE Acest interval, care urcă, la unele bănci, până la 50 - 60 de zile, se calculează în funcţie de data la care se emite raportul de activitate al băncii pentru cardul de credit. În perioada de graţie puteţi returna banii fără să plătiţi dobândă. Pentru a beneficia de un interval de timp mare, cumpăraţi în prima zi, adică cea de emitere a raportului, sau în următoarea. 3. PLĂTIŢI ÎN RATE Dacă puteţi, folosiţi un card de credit cu plata în rate, fără dobândă sau comision pentru achitarea excursiei. Unele oferă chiar şi bonusuri. 4. ATENŢIE LA CURSUL DE CONVERSIE Băncile îşi sfătuiesc clienţii să achite cu cardul în străinătate, la comercianţi, fără comision. Însă verificaţi cursul la care banca face conversia leilor în euro, dacă plecaţi în zona euro. Cotaţia folosită este, de regulă, cursul de vânzare din acea zi. Dacă este dezavantajoasă, poate ar fi mai ieftin să scoateţi banii de pe card în ţară, transformând leii în euro la o casă de schimb cu un curs avantajos. 5. SCOATEŢI BANI DE PE CARDUL DE DEBIT DE LA ACEEAŞI BANCĂ Majoritatea băncilor de la noi sunt şi în restul Europei, unde au costuri similare. Spre exemplu, bancomatele Erste Bank şi cele ale BCR au aceleaşi comisioane pentru retragerile de la ATM. Sucursale Erste sunt în Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Ucraina, Republica Moldova. Nu uitaţi însă de cursul de conversie. 6. NU SCOATEŢI BANI DE PE CARDUL DE CREDIT Comisionul de retragere este mare, mai ales dacă folosiţi plasticul în străinătate. 7. ACOPERIŢI PIN-UL CÂND RETRAGEŢI BANI DE LA ATM Sfatul, oferit de BCR, este folositor în special în SUA sau alte ţări din afara spaţiului UE, care nu au aceleaşi sisteme de siguranţă la carduri ca Europa. 8. URMĂRIŢI EXTRASELE DE CONT Faceţi acest lucru oriunde în lume, cu ajutorul internet bankingului sau mobile bankingului, pentru o bună evidenţă a banilor cheltuiţi. 9. VERIFICAŢI PLAFOANELE DE RETRAGERE CASH Interesaţi-vă, înainte de vacanţă, care sunt plafoanele zilnice de retragere numerar ale băncii emitente. Dacă vi se par mici, cereţi consilierului personal mărirea lor. 10. REŢINEŢI NUMĂRUL DE URGENŢĂ CARDURI Înainte de a pleca în excursie, notaţi numărul de telefon la care puteţi suna dacă aveţi probleme cu cardul: îl pierdeţi, este furat sau aveţi îndoieli în legătură cu sumele cheltuite. 60 de zile este, de regulă, perioada de graţie maximă pe cardurile de credit Citiţi mai mult:
- Ce le place şi ce îi supără pe români la cardul de credit
- Excursie în rate, fără dobândă
- Overdraft şi card de credit. Ce le leagă şi ce le desparte
- Bani retraşi de pe card din magazin şi credit cu dobândă negociată. CE au mai lansat băncile
- Overdraft sau card de credit. Ce ni se potriveşte mai bine?