Casele de schimb, spargeri la minut

Casele de schimb, spargeri la minut

Înarmaţi cu un pistol şi cu un baston cu electroşocuri, doi indivizi mascaţi au furat ieri 15.000 de lei dintr-un birou de schimb valutar din Galaţi.

Un birou de schimb valutar din centrul oraşului Galaţi a fost prădat, ieri-dimineaţă, de doi indivizi mascaţi, care au reuşit să fure în jur de 15.000 de lei, după ce au ameninţat-o pe casieriţă cu un pistol şi un baston cu electroşocuri. Din primele date pe care le-au strâns anchetatorii reiese că hoţii au operat în mai puţin de un minut, apoi au fugit printre blocuri. Deşi zona este destul de circulată, nu a existat niciun martor al incidentului.

Casieriţa le-a declarat poliţiştilor că atacatorii au intrat în sediul casei de schimb valutar imediat după ce a deschis şi nu apucase să asigure seiful. Anchetatorii spun că foarte importante vor fi imaginile surprinse de camerele de supraveghere pentru că, în timpul atacului, unul dintre hoţi ar fi renunţat la eşarfa care îi acoperea faţa. În plus, femeia le-a mai precizat oamenilor legii că jefuitorii nu au purtat mănuşi, astfel încât cei doi ar fi putut lăsa amprente în interiorul casei de schimb valutar. Făptaşii sunt de negăsit

În ultima perioadă, numărul jafurilor armate a crescut alarmant. La începutul anului, pe 29 ianuarie seara, la o casă de schimb valutar din Braşov, un individ cu o mască pe faţă a tras cu sânge rece mai multe focuri de armă şi a furat o geantă în care se aflau 400.000 de euro.

Unul dintre angajaţii biroului de schimb valutar a murit la spital, iar un trecător, care a încercat să intervină, şi-a pierdut viaţa în ambulanţă. Primii suspecţi au fost doi cetăţeni basarabeni. Serghei Gorbunov şi Sergei Gribenco au fost ridicaţi de anchetatori şi arestaţi, însă pentru alte fapte. Până acum nu au fost prezentate probe solide care să-i incrimineze pe cei doi. La două săptămâni de la acest incident, un alt jaf a avut loc la o bancă din Cluj. Doi indivizi l-au lovit pe paznic cu un pistol cu electroşocuri şi sau îndreptat spre casierie, de unde au furat peste 240.000 de lei. Şi în acest caz, deocamdată, anchetatorii nu au reuşit să-i prindă pe hoţi.

„FIARA”

Passaris, autorul celui mai teribil jaf Cel mai şocant jaf a avut loc în 2001. Supranumit „Fiara din Balcani”, grecul Konstantinos Passaris i-a împuşcat în cap pe casierul şi pe paznicul unei case de schimb valutar, după care a furat 50.000 de lei.

La câteva zile, grecul a fost prins, iar după aproape doi ani de judecată, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la detenţie pe viaţă. Passaris are un trecut care a îngrozit autorităţile elene şi române.

Cazierul său conţine o listă întreagă de fapte penale. A trecut de la trafic de droguri, la comerţ cu arme, apoi la jafuri, culminând cu acuzaţia că ar fi comis crime la comandă.

CITIŢI ŞI:

Casă de schimb, spartă în Cluj

Jaf armat la o bancă din Cluj

JAF ARMAT LA BRAŞOV: Un mort şi doi răniţi

Gorbunov, eliberat cu avizul procurorului

PENITENCIARE CU UŞI DESCHISE: Gorbunov a avut trei complici în justiţie Jaf la o casă de schimb valutar din Baia Mare

Cluj-Napoca: jafurile, „rezolvate” doar pe hârtie

Anchetă greoaie în cazul jafurilor

Ne puteți urmări și pe Google News