Căsătoriile între homosexuali, legale în Anglia și Țara Galilor

Căsătoriile între homosexuali, legale în Anglia și Țara Galilor

O lege istorică ce legalizează căsătoria între persoanele de același sex a intrat în vigoare sâmbătă la scurt timp după 0.00, ora locală, în Anglia și Țara Galilor, ultima etapă dintr-o lungă luptă pentru apărătorii drepturilor homosexualilor, notează AFP.

Primele căsătorii între gay sau lesbiene au fost imediat celebrate, în speranța de a fi primul cuplu ce spune "da", un moment calificat "important pentru țară" de primul ministru britanic David Cameron. „Marea Britanie va fi de acum un loc diferit” a declarat și vicepremierul Nick Clegg, în timp ce liderul opoziției laburiste, Ed Miliband, a salutat și el inițiativa. Scoția a adoptat o lege similară în februarie, primele căsătorii urmând a fi celebrate abia în toamnă. Irlanda de Nord nu are însă planuri de a adopta o legislație similară, scrie BBC. Primele cupluri s-au căsătorit imediat după miezul nopții, la Londra. Arhiepiscopul de Caterburry, Justin Welby, a declarat ieri că Biserica Anglicană va renunța la opoziția față de legalizarea căsătoriei între homosexuali după ce Parlamentul s-a pronunțat. „Legea s-a schimbat, acceptăm situația” a declarat acesta. Diferite grupări religioase din Anglia și Țara Galilor au protestat însă față de noua lege.

Ne puteți urmări și pe Google News