Căsătoria, subiect perimat

Psihologii susţin că sărăcia şi lipsa valorilor diminuează dorinţa românilor de a-şi întemeia o familie.

Starea Civilă devine un loc din ce în ce mai rar vizitat de români, atât din motive financiare, cât şi din cauză că instituţia căsătoriei şi-a pierdut foarte mult din credibilitate.

În primele trei luni ale lui 2009, au fost înregistrate doar 16.000 de căsătorii, cu 20% mai puţine decât media ultimilor ani. Relativ îmbucurător este totuşi faptul că divorţurile au scăzut şi ele numeric per total, chiar dacă în unele judeţe sunt mai numeroase ca înainte.

Mărţişor n-a fost sfetnic bun Ca şi restul românilor, şi timişorenii încep să uite cum se spune „Da!” la modul oficial, într-o căsătorie. În martie 2009, în tot judeţul Timiş, doar 184 de cupluri şi-au unit destinele, potrivit datelor de la Direcţia Judeţeană de Statistică, cu peste o sută de cupluri mai puţin decât în luna februarie a acestui an. Şi în Zalău s-a constatat o situaţie identică. În perioada ianuarie-martie 2009 s-au înregistrat 193 de căsătorii, mai puţine cu 26 faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

Numărul căsătoriilor înregistrate în luna martie 2009 a fost de 51, mai puţine cu 32 faţă de luna precedentă şi cu 26 faţă de luna martie 2008. Judeţul Călăraşi este într-o situaţie asemănătoare. Doar 61 de căsătorii s-au oficiat în martie acest an, cu 30 mai puţine decât în Mărţişorul lui 2008. La nivel naţional, rata nupţialităţii pentru perioada urmărită s-a situat la jumătate faţă de anul precedent. În martie 2008, rata a fost de 4,0 căsătorii la mia de locuitori, în timp ce în martie 2009 - a fost de doar 2,3 căsătorii la mia de locuitori, potrivit datelor statistice.

În societatea actuală, oamenii nu se mai ghidează după aceleaşi valori, afirmă psihopedagogul Monica Morar. „Şi criza din ultima perioadă poate fi o cauză, pentru că lipsa banilor duce la discuţii, probleme şi la o lipsă de răbdare în a asculta ce are de spus şi partenerul”, spune Monica Morar. Psihopedagogul e de părere că familia nu mai este considerată „celula” de bază a societăţii, iar tinerii sunt tot mai dezorientaţi, în lipsa unor adevărate valori morale. De cealaltă parte, scăderea numărului de căsătorii ar putea fi dată, în contextul crizei actuale, de lipsa siguranţei zilei de mâine, condiţii în care mulţi se gândesc de două ori înainte de a-şi întemeia o familie. Dispreţul faţă de mariaj a apărut de mai mult timp

„Teama de a-şi pierde liberatea, lipsa timpului pentru cunoaştere şi socializare, modificarea statutului femeii într-unul de succes, lunga perioadă de muncă din timpul zilei, toţi aceşti factori îi conving pe românii de astăzi că instituţia căsătoriei nu mai este una cu adevărat necesară”, afirmă psihoterapeutul Nuşa Bugeac. Ea a mai constatat că în cuplurile de astăzi instituţia religioasă a căsătoriei s-a perimat, în timp ce copiii nu mai reprezintă o prioritate, aceştia putând să apară şi la vârste mai înaintate ale soţilor.

TENDINŢĂ

Ideea de familie, neatrăgătoare