Casa Albă se teme că Rusia ar putea invada Republica Moldova. Declarațiile de la care a pornit totul

Casa Albă se teme că Rusia ar putea invada Republica Moldova. Declarațiile de la care a pornit totulSursă: Bizoon | Dreamstime.com

Secretarul de Stat Antony Blinken și Lloyd Austin, șeful Pentagonului au efectuat o vizită la Kiev, duminică seara. Cu această ocazie, un oficial de la Casa Albă a declarat că cele două părți au discutat despre posibilitatea ca Rusia să invadeze în cel mai scurt timp Republica Moldova.

Jonathan Finer, adjunctul consilierului pentru securitate națională de la Casa Albă a tras un semnal de alarmă după vizita făcută de secretarul de Stat Antony Blinken și Lloyd Austin, șeful Pentagonului, la Kiev. Acesta spune că este posibil ca Vladimir Putin să-și trimit trupele în Transnistria, entitatea separatistă din estul Republicii Moldova.

"Forțele ruse mai au multe lupte de purtat şi credem că ucrainenii vor fi foarte eficienți în a le respinge. Statele Unite au arătat capacitatea de a fi agile. Vom continua să facem asta în funcţie de modul în care evoluează lucrurile pe câmpul de luptă", a spus acesta într-o intervenție la emisiunea „Meet the Press”, de la NBC, potrivit adevărul.ro.

Aceste discuții au început în urma unor declarații făcute de Rustam Minekaev, adjunctul comandantului Districtului Militar Centru, în urmă cu câteva zile. Acesta a declarat că Moscova dorește să preia controlul regiunii Donbas, dar și a sudului Ucrainei. Minekaev a adăugat faptul că Rusia vrea "să sară în ajutorul" separatiștilor din Transnistria.

După aceste declarații, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chişinău l-a chemat vineri, pentru a doua oară în decurs de două zile, pe ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Oleg Vasneţov.

"MAEIE califică aceste declarații drept nefondate și în contradicție cu poziția Federației Ruse de susținere a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în frontierele recunoscute la nivel internaţional", se arată într-un comunicat.

Cu o zi înainte, Oleg Vasneţov fusese chemat să dea alte explicații legate de discursul Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, la adresa președintei Maia Sandu. Zaharova a fost deranjată de decizia luată de autoritățile din Moldova de a interzice prin lege afișarea literelor Z şi V, promovate ca simboluri ale invaziei lui Putin în Ucraina, dar și a panglicii Sfântului Gheorghe.

"Rusia va răspunde, iar aceste răspunsuri vor fi dureroase", a tunat Maria Zaharova.

Într-un mesaj postat pe contul său de Twitter, consilierul prezidențial de la Kiev, Mihailo Podoliak, a anunțat și el că Vladimir Putin ar putea invada Republica Moldova.

"De-acum încolo obiectivul ei în sudul Ucrainei este accesul spre Transnistria, unde susține că ruşii sunt oprimaţi. Evident că următoarea ţintă a armatei de jefuitori şi violatori este Republica Moldova. Ceea ce dovedește încă o dată că Ucraina luptă astăzi pentru securitatea Europei", a fost mesajul postat.