Casa Albă salută acordul "credibil" la care a ajuns Grecia și creditorii săi

Casa Albă salută acordul "credibil" la care a ajuns Grecia și creditorii săi

Statele Unite salută acordul la care au ajuns Grecia și creditorii ei asupra unui plan de salvare financiară, a anunțat luni Casa Albă.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a calificat acordul drept un "pas înainte important și credibil" ce ar include reforme structurale dificile pentru Grecia, relatează Agerpres, citând Reuters, 

"Statele Unite salută acest acord", a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Barack Obama, subliniind de asemenea că rămân încă de trecut "etape importante".

Ne puteți urmări și pe Google News