Cartofii prăjiţi atacă inima în 30 de minute

Cartofii prăjiţi atacă inima în 30 de minute

Sunt de ajuns 30 de minute pentru ca alimentele „îmbibate” cu sare, precum cartofii prăjiţi, mezelurile, să-şi facă efectul: vasele de sânge se îngustează, iar sângele nu mai circulă cu aceeaşi presiune, potrivit unui nou studiu publicat recent în „The American Journal of Clinical Nutrition”.

Chiar dacă efectele pe termen lung asupra sănătăţii sunt necunoscute, s-a dovedit că sarea dăunează chiar şi persoanelor care nu au probleme cu tensiunea arterială. „Ceea ce ne-a surprins pe noi a fost faptul că sarea are acelaşi efect nociv asupra vaselor de sânge pe care îl au grăsimile animale”, atrage atenţia dr.Kacie Dickinson, conducătorul studiului. Risc de infarct Cercetătorii au testat impactul alimentelor sărate pe 16 voluntari sănătoşi. Jumătate dintre aceştia au consumat o supă săracă în sare, iar cealalaltă jumătate o cantitate de zece ori mai mare de sare. Ulterior, voluntarilor li s-a măsurat tensiunea arterială şi li s-a verificat integritatea arterelor cu ajutorul unui aparat cu ultrasunete. Astfel, arterele acestora din urmă s-au îngustat de două ori mai mult decât în cazul voluntarilor care au consumat alimente sărace în sare. După două ore au revenit la forma iniţială. Studiile anterioare au tras mai multe semnale de alarmă asupra riscului de ateroscleroză (principala cauză de infarct), asociat consumului excesiv de sare şi grăsimi animale.

Ne puteți urmări și pe Google News