Cărţile româneşti ajung vedete în America

România va fi prezentă la ediția 2015 a târgului de carte BOOKEXPO AMERICA (BEA), desfășurată în perioada 27-31 mai la New York, cu un stand și o serie de evenimente la Javits Center (spațiul în care se desfășoară târgul) și la sediul ICR New York.

Programul include întâlniri cu scriitorii Norman Manea (în dialog cu Bogdan Alexandru Stănescu, pe scena BEA și la stand) și Petru Popescu, care va vorbi, alături de Mona Momescu (șefa catedrei „Nicolae Iorga“ de la Columbia University) despre condiția scriitorului și artistului român stabilit peste Ocean.

La standul României vor fi prezenți, de asemenea, autorii Ana Blandiana, Romulus Rusan, Oana Cajal (care își va prezenta, la standul României, cartea „Posters for Unwritten Plays”, Editura ICR), Theodor Damian, Mirela Roznoveanu, Alexandra Conte, Aurora Cornu, Valery Oisteanu, Carmen Firan, Valentina Ciaprazi ș.a. 

Doina Uricariu, directoarea ICR New York, va prezenta, tot la standul României, cartea „Pas cu pas”, de Klaus Iohannis.

„Marcel Iancu în România și în lume” va fi tema unui slideshow și film documentar prezentat la stand, întâlnire la care vor participa Stephan Benedict, Doina Uricariu și Eduard Andrei. Un alt eveniment va fi dedicat aniversării a 135 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României.

Sala Auditorium a ICR NY va găzdui, vineri, 29 mai, o întâlnire cu tema „Literatura ca patrie și continent”, cu participarea scriitorilor Ana Blandiana, Doina Uricariu și Romulus Rusan și a actorului Vasile Flutur. În acest cadru, soprana Michaela Minghera, acompaniată la pian de Letizia Ruccola și Andrew von Gutfeld, va susține concertul „George Enescu, eternul contemporan”.

În continuarea programului prilejuit de BEA 2015, marți, 2 iunie, la Biblioteca Congresului din Washington DC, va avea loc o întâlnire la care vor participa scriitorii Ana Blandiana și Romulus Rusan, Doina Uricariu, din partea ICR NY, și profesorii Virgil Nemoianu (The Catholic University of America) și prof. Dennis Deletant (Georgetown University).

BookExpo America este un târg de carte dedicat în principal profesioniștilor (autori, traducători, editori, difuzori de carte). Țara invitată de onoare la această ediție este China, mai informează Institutul Cultural Român.

Participarea românească la BEA 2015 este organizată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și ICR New York, în parteneriat cu Ministerul Culturii. Este cea de-a doua prezență românească succesivă coordonată de ICR la BEA, cea mai mare manifestare de profil din S.U.A, informează ICR.