Editurile aduc la Bookfest 2016 (1-5 iunie) cele mai cunoscute titluri ale momentului, multe dintre ele premiate cu Pulitzer sau alte distincții importante în domeniu. Copiii au peste 40 de evenimente pregătite special pentru ei.
Pregătirile pentru cea de-a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, programată în perioada 1-5 iunie 2016, sunt aproape de final. Invitatul de Onoare din acest an, Israel, și cele peste 200 de edituri participante anunță un program cu peste 300 de evenimente diverse dedicate cărților și autorilor preferați, care va fi completat de momente rezervate muzicii bune și filmului de artă.
Muzica și filmul întregesc experiența Bookfest
Pentru copii, ziua de 1 Iunie va fi o sărbătoare și la Bookfest. Programul special Bookfest Junior – care se adresează copiilor și adolescenților - grupează peste 40 de evenimente și surprize care îi vor încânta pe toată perioada celor cinci zile.
Muzica își va avea locul ei în maratonul evenimentelor de la Bookfest 2016. Pe 1 iunie, în prima seară a salonului de carte, este programat un concert al Corului de Copii Radio, iar în ziua următoare, scena va fi pregătită pentru interpretul de muzică fado Ricardo Caria și prietenii săi. Vineri, 3 iunie, de la ora 20:00, vizitatorii îi vor putea urmări în concert pe membrii trupei Foley'Ala, care vor delecta publicul cu un program intitulat Puzzle suprarealist, având la bază texte de Urmuz.
Cinematograful de artă Bookfest va adăuga de asemenea un ingredient important pentru succesul ediției, aducând pe afiș un film de Oscar. Pelicula „Son of Saul”, câștigătoare în acest an al premiului Oscar pentru cel mai bun film străin, va rula la în seara zilei de vineri, 3 iunie.
Intarea publicului va fi liberă, atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele și proiectele interactive programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi: miercuri, 1 iunie — 10:00-20:00; joi, 2 iunie — 10:00-20:00; vineri, 3 iunie — 10:00-21:00; sâmbătă, 4 iunie — 10:00-21:00; duminică, 5 iunie — 10:00-20:00.
Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice..
Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. Începând din 2012, Bookfest s-a extins și în alte orașe din România: Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Tîrgu-Mureș, Brașov, dar a avut și două ediții Bookfest de Crăciun la București. La edițiile internaționale anterioare, țările invitate au fost Spania, Ungaria, Franța, țările de limba germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia și Cehia.
Programul complet al celor cinci zile de Bookfest poate fi consultat pe www.bookfest.ro