Întâlniri la Gaudeamus. Două, trei cărți, mii de cărți și omeni mulți. Unii dintre ei sunt autorii acestora. Unii trec neobservați și privesc cu emoție, ascunși în mulțimea de vizitatori, reacțiile cititorilor care țin cărțile lor în mâini. Pentru ei au scris...doar.

Despre Ilie Șerbănescu a auzit toată lumea. Eram la standul editurii un de am publicat ultima carte de specialitate - România de la „Marea cea Mare”[...}, despre care puteți citi aici - și am văzut „Colonialismul actual și colonia sa România” de Ilie Șerbănescu. Cartea ridică perspectiva tulburătoare a dezmembrării țării. Ilie Șerbănescu explică cititorilor cum, în an Centenar, România a ajuns practic fără o economie proprie, ”performanță” atinsă fără o invazie militară.

 

Economistul argumentează faptul că România a ajuns produsul colectivismului colectiv. Consecințele sunt periculoase. Ilie Șerbănescu face și o analiză a situației la nivel global, se întreabă dacă ”NATO poate salva România de la dezmembrare”, analizează Rusia, efectele Brexitului, dar abordează și subiectul unei viitoare crize.

 

„Colonialismul actual este cel mai scârbavnic din istorie, și nu pentru că ar fi mai rău decât altele din trecut, ci doar pentru că se bazează copleșitor pe diversiune. Într-un fel, colonialismul din trecut era mai onest. Colonialismul actual cere aservire în numele, țineți-vă bine, al democrației! Greu de dibuit ceva mai grețos! Mai pe scurt, colonialismul actual este integral așezat pe abordarea „Quod licet Iovi non licet bovi”. Restul este diversiune întru străduința deșartă de a convinge, pe nu știu cine, tocmai că n-ar fi vorba de abordarea „Ceea ce este permis lui Jupiter nu este permis boului”, ne-a împărtășit Ilie Șerbănescu.

 

Acum am cartea sa cu autograf. Ne-am îtâlnit în redacție, evident. Venise invitat la emisiunea Miezul Problemei. Verb incisiv și tobă de carte, un om adevărat pe care îl citesc de minim 20 de ani.

Surpriza zilei

Curajoasă și incisivă o știam, nu știam că este și dintr-o veche familie de jurnaliști. Nu știam că scrie și cărți. Da, este adevărat, unii dintre noi mai și scriu...cărți.

 

Am ratat întâlnirea de la Gaudeamus, așa că mi-am făcut curaj și am sunat-o pe FB. A! Claudiu ce mai faci? Firesc și normal, fără fițe. Nu mai vorbisem de 10 ani.

 

O cheamă Ioana și scrie. Are de crescut o fetiță superbă și și-a descoperit talentul literar. Dar să vedem ce are de spus.

„Nu am avut o relație tocmai sănătoasă cu ai mei. Am acumulat pe parcursul vieții atât de multă mânie, care uneori se transforma în ură. Erau trăiri pe care nu ştiam, nu reuşeam să le scot din mine, deşi simțeam că îmi mănâncă, literalmente, sufletul”.

 

„Cartea asta a fost ca o descătuşare, pentru mine. De cum am luat în mână un pix şi o foaie, simțeam cum mă inundă furia. În timp ce aşterneam cuvintele pe hârtie, însă, totul se transforma într-o energie pozitivă. Aromă de august îmi place să cred are un vibe bun, care sper să te cuprindă şi pe TINE. Sper să te facă să cazi pe gânduri, să priveşti mai mult în sinea ta, să reflectezi mai mult asupra unor lucruri aparent banale, dar care îți pot schimba pentru totdeauna viața. În bine. Bucăți din tine despre care ştii cumva în sinea TA, dar pe lângă care treci, ca un străin, din cauza tumultului vieții cotidiene. Şi uite aşa, pe zi ce trece, te îndepărtezi tot mai tare de TINE”.

 

„Aromă de august a luat viață de la un suflet căruia eu i-am dat viață. Fetița mea, Cataleya. Este zestrea mea pentru ea. Văd zestrea asta. Uşor prăfuită, îngălbenită, acoperită de patina timpului, acolo, sus, în mansardă. O văd cum ea o deschide şi cum le citeşte în nopțile ploioase copiilor, nepoților, strănepoților. Dar este şi moştenirea mea pentru TINE, dragă cititorule. TU, copil. TU, părinte. TU, suflet”.

 

„Multă lume m-a întrebat, ținând în mână manuscrisul, de ce am ales să vorbesc despre un subiect delicat. Ei bine, puteam să evit, mai ales în vremurile astea, să povestesc ce înseamnă să trăieşti cu un musulman, astăzi. Dar nu am făcut-o. Dimpotrivă, mi s-a părut momentul ideal pentru asta”.

 

Îmi place să cred că vorbele mele vor mai şterge puțin din ura colectivă care ne atrage şi ne prinde ca într-un vârtej pe din ce în ce mai mulți dintre noi. Am uitat să fim oameni. Am uitat să ne ascultăm sufletul. Am dat prea multă putere minții, care, de cele mai multe ori, e înşelătoare, mai ne împărtășește Ioana.

 

Dar, despre cărți...numai de bine!