Având în vedere decretarea stării de urgență la nivel național, în contextul pandemiei Covid-19, Confederația Cartel Alfa cere ca reprezentanții sindicali să facă parte din Comitetul de urgență. Cartel Alfa cere guvernului să explice cu claritate consecințele deciziei, ce presupune aceasta și măsurile concrete care vor fi luate pentru protejarea locurilor de muncă și a salariilor angajaților din România.
”De astăzi este declarată starea de urgență, reglementată de prevederile OUG 1/1999, Cerem guvernului să explice cu claritate consecințele acestei decizii, ce presupune aceasta și măsurile concrete care vor fi luate, De asemenea cerem guvernului transparență și identificarea celor mai bune soluții pentru atenuarea impactului asupra companiilor și lucrători, pe baza dialogului cu partenerii sociali, atât reprezentanții angajatorilor, cât și cei ai lucrătorilor”, arată Cartel Alfa, într-un comunicat transmis EVZ.
Confederația cere guvernului ”transparență și identificarea celor mai bune soluții pentru atenuarea impactului asupra companiilor și lucrători, pe baza dialogului cu partenerii sociali, atât reprezentanții angajatorilor, cât și cei ai lucrătorilor”.
”Drepturile sunt pentru cetățeni! Cerem ca reprezentanții sindicali să facă parte din Comitetul de Urgență, nu doar angajatorii”, subliniază președintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
”Astfel, respingem ferm solicitarea Confederației Patronale Concordia de a modifica “temporar” Codul Muncii. Avem deja instrumentele legale pentru a adopta măsuri de răspuns la această situație de criză, cu soluții care să provoace cât mai puține daune ambelor părți. Codul Muncii prevede, cu caracter general, unele dispoziții cu privire la modul în care pot acționa părțile, angajatorul și salariații, în diferite situații. Tot Codul Muncii se bazează și pe unele principii, cel mai important fiind cel al Bunei-Credințe. Toate aceste elemente au un singur scop, acela de a evita abuzurile!
Suntem de acord că această pandemie este un context extrem de dificil pentru desfășurarea afacerilor, dar angajatorii trebuie să acționeze decisiv și responsabil pentru a oferi protecție lucrătorilor în întreg lanțul lor de aprovizionare. Acest lucru trebuie să înceapă cu datoria lor de îngrijire de a proteja lucrătorii de transmiterea COVID-19, în conformitate cu indicațiile OMS, și să se extindă la protejarea salariilor tuturor angajaților, garantarea concediilor medicale și a condițiilor de muncă flexibile în timpul crizei”.
”Solicităm angajatorilor să acorde prioritate drepturilor și bunăstării lucrătorilor, deoarece răspundem colectiv la provocările pe care le prezintă COVID-19. Numai în acest mod putem menține o societate și o economie funcțională, atenuând astfel impactul devastator al acestei crize.
Marți, 17 martie, va avea loc întrunirea miniștrilor de finanțe și economie al țărilor membre EU (ECOFIN) pentru a aproba pachetul de măsuri propus vineri de Comisia Europeană. Aceste măsuri cuprind fonduri pentru protejarea lucrătorilor și companiilor de efectele cele mai dure ale pandemiei COVID-19, precum și relaxarea normelor fiscale și de ajutor de stat pentru a sprijini serviciile publice și companiile afectate de criză.
Aceste măsuri nu înlocuiesc, ci vin în sprijinul măsurilor adoptate la nivel național. Trebuie să ne asigurăm că sprijinul ajunge la toți lucrătorii afectați, inclusiv cei care desfășoară activități independente și cei cu locuri de muncă precare. Pachetele de stimulente economice de urgență trebuie să includă următoarele: concedii medicale plătite; menținerea veniturilor pentru acoperirea costurilor pentru locuințe, electricitate, alimente și alte obiecte esențiale; și extinderea protecției sociale pentru toți lucrătorii, indiferent de tipul de relație de muncă.
Acesta este singurul mod de a susține locurile de muncă și economia, de a proteja salariile, bunăstarea lucrătorilor și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri). Lecțiile crizei financiare din 2008-2009 trebuie să dicteze că obiectivul principal este sprijinul de care au nevoie lucrătorii, familiile lor și întreprinderile, nu instituțiile financiare.
În acest sens, Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” a solicitat Guvernului luarea de măsuri urgente în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social. Orice măsură care nu va ține cont de interesele lucrătorilor va conduce la adâncirea și prelungirea efectelor acestei crize fără precedent”.