Vineri, 15 februarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului Cartea numerilor de Florina Ilis, apărut de curînd în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom. Vor vorbi, alături de autoare, Carmen Muşat și Paul Cernat. Va modera: George Onofrei
Noul volum al Florinei Ilis este, precum cartea lui Moise, un „recensămînt” al unui popor aflat pe drumul prin pustiul adesea ostil al unei istorii potrivnice. Construit pe structura Numerilor – carte despre ascultare și răzvrătire, despre pocăință și binecuvîntare -, romanul este o sinecdocă a destinului României, ambiționîndu-se să cuprindă cît mai multe evenimente cruciale ale secolului XX și să sintetizeze o etno-istorie perfect verosimilă. Printr-o tehnică insolită, naratorul își provoacă personajele să-și depene amintirile pentru a reconstitui un arbore genealogic secular, adînc înfipt în pămînt, plăsmuit din imaginație, pe ramuri cu nume pe care istoria nu le-a înregistrat, cu destine intersectate, aflate sub semnul iubirii, al bucuriei, al nașterii și al morții, dar și al trădării, al minciunii și compromisului. Nonconformistă față de rigorile epicului tradițional, puterea de seducție a Cărții numerilor stă în varietatea personajelor și a întîmplărilor în care oricine poate identifica profiluri, personalități și experiențe din istoria personală.
„Dacă, din lipsă de documente scrise, date fiind împrejurările, voi imagina acolo unde informațiile prea puține nu-mi ajung, cititorul, îngăduitor, mă va ierta, fiindcă în cartea numelor, pentru ca numele să nu se topească în uitare, devenind asemeni crucilor înnegrite de timp, strîmbe și mute, m-am străduit să iscodesc oamenii și lucrurile, făcînd din nimic și cîteva metafore mai mult și, sporind cu toate cîte le-am auzit și le-am crezut, voi face ca și puținul despre neamul meu și despre neamul nostru să nu se piardă și să nu fie de pagubă celor ce vin. Fără a uita totuși că nu fac altceva decît literatură, voi apela la cercetare și documente doar cît să nu omor povestea și, pentru a înainta puțin cîte puțin în trecutul care nu-mi dă pace, mă voi lăsa în voia plăcerii de a povesti și mă voi servi de amintirile tuturor, nădăjduind să aflu cît mai mult, toate detaliile, chiar corelațiile nevăzute, secrete, care există între lucruri și pe care, la o privire prea grăbită sau numai obiectivă, nu le observăm.” (Florina Ilis)
Fragment Cartea numerilor
Ies prin spărtura uriaşă din peretele cămării şi, fără să las puşca din mână, examinez pas cu pas tot terenul din jurul casei. Mă gândesc la miliţieni. Ce înnebuniţi trebuie să fi fost de eşec! Cât trebuie să fi răscolit în căutarea puştii. Mi-l închipui pe Petre Barna urmărindu-i din dosul ferestrelor, din casă. Folosiseră târnăcoape şi sape. Au săpat până şi grădina de narcise şi lalele a Agafiei. Era tocmai pe vremea când acestea înfloriseră. Şi, fiindcă n-au găsit nimic, căpitanul de miliţie a ordonat să lege calul la plug şi au tras brazde prin toată curtea. Nu au găsit-o. Concentrat asupra muncii mele de cercetare, nu am observat-o pe sora mea apropiindu-se. Ce faci? m-a întrebat făcându-mă să tresar. Ridic braţul în aer, arătându-i puşca. Iată puşca vrăjită! zic eu triumfător. Nu-i vine să creadă. Unde ai găsit-o? Nu eu, bunica Zenobia! Adineauri, când am dat de ea în curte, avea puşca alături, în iarbă, şi secera în mână. Am presupus că a dezgropat-o de undeva. Sora mea o ia în mână, cu emoţie, o întoarce pe toate părţile. Arată prea bine ca să fi stat în pământ, observă ea. Nu mă gândisem la asta. Şi în casă ai căutat? M-am uitat, dar n-am observat nimic special. Hai să mai căutăm! mă îndeamnă ea. Aşa cum ne strecurăm în casă prin deschizătura uşii, îmi amintesc tulburător de copilărie, când făceam acelaşi lucru cu scopul de a ne juca de-a mama şi de-a tata, de-a prinţesa şi cavalerul, de-a vânătorul cel negru şi pasărea fermecată sau de-a comoara vrăjită. Şi câte şi mai câte jocuri nu inventam! Nu intrăm bine în tindă, că sora mea, având un simţ extraordinar al observaţiei (pe care cred că numai femeile îl au), exclamă uluită: Deasupra uşii! Abia acum văd şi eu ceea ce nu băgasem de seamă înainte. Din bucătărie, care servea şi drept sufragerie, se deschidea o uşă ce dădea în camera unde dormeau Agafia şi Petre Barna. Masa lungă unde familia se aduna la prânz sau la cină fusese împinsă, cine ştie din ce cauză, în orice caz cu mult timp înainte, spre acel perete, blocând uşa. Cum un picior al mesei se frânsese mâncat de cari, masa se lăsase într-o parte, dar, fiind lucrată din lemn masiv, chiar dacă şchiopăta, avea încă stabilitate. Din copilărie o ştiam tot în acea poziţie. Adineauri eu nu privisem înspre uşa blocată de masă, deoarece, cunoscând bine casa, ştiam că voi putea ajunge în camerele de la stradă folosind cea de-a doua uşă. Practic, toate cele patru camere mari comunicau între ele prin uşi. Acum însă, privind într-acolo, totul îmi pare atât de evident. Ca să ajungă deasupra uşii, bunica Zenobia se urcase pe masă. Nici nu-mi dau seama cum n-a căzut. Dar Dumnezeu îi păzeşte pe nebuni şi pe copii, nu-i aşa? Când în demenţa ei Zenobia, vorbind despre puşcă, spunea că e deasupra uşii, îmi închipuiam un fel de cui bătut pe porţiunea de perete dintre cadrul de sus al uşii şi tavanul de lemn, dar pentru ea cuvintele astea însemnau cu totul altceva, respectiv, deasupra uşii în perete.
Despre autor
Florina Ilis s-a născut pe 26 august 1968. A absolvit Facultatea de Litere și Școala de Înalte Studii Postuniversitare la Universitatea Babeș-Bolyai, unde în prezent este lector dr. la Departamentul de Limbi și literaturi asiatice. A publicat volume de poezie, teatru, eseu și romanele: Coborîrea de pe cruce (2001; ediția a II-a, 2006), Chemarea lui Matei (2002; ediția a II-a, 2008). Romanul Cruciada copiilor (2005) a fost distins cu Premiul României literare și al Fundației „Anonimul” Cartea anului 2005, Premiul pentru Proză al revistei Cuvîntul, Premiul pentru Proză al Radio România Cultural, Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, Premiul „Courrier International”, Paris (2010). Acesta a fost tradus în limbile ebraică, maghiară, spaniolă, italiană, franceză și sîrbă. În 2006, apare romanul Cinci nori colorați pe cerul de răsărit (tradus în limba italiană), inspirat de experiența sa japoneză. În anul 2012, publică Viețile paralele (tradus în limba franceză), distins cu Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Ziarului de Iași, Premiul Radio România Cultural, Premiul Colocviului Romanului Românesc de la Alba Iulia.