M-am gândit de multe ori cu câtă îngăduinţă suficientă trebuie să privească un intelectual sau un om „bine” o carte de rugăciuni când o vede expusă la pangar sau pe vreun raft de librărie bisericească.
Un abecedar ar putea să-i trezească nostalgii după vremurile copilăriei – o carte de rugăciuni, doar îngăduinţă superioară. Intelectualul merge drept la Filocalie sau la titluri teologice reputate, fără să accepte că, aşa cum nimeni nu poate ajunge să citească dacă n-a deprins alfabetul, nici teologia nu poate fi abordată în absenţa unor noţiuni elementare.
De aceea şi fac intelectualii nenumărate şi dese gafe, susţinând, de pildă, că îndemnul „Crede şi nu cerceta!” e o dovadă de obscurantism eclezial, deşi acest precept inexistent în Scriptură şi patristică, necum în teologie, a fost pus în circulație, potrivit unor surse, de Voltaire. Aceiaşi intelectuali îţi pot garanta apodictic că pe tronul patriarhal de la Bucureşti urmează „automat” – şi accentuează cuvântul – Mitropolitul Moldovei.
Dacă îi întrebi, vorba lui Moromete, pe ce se bazează când fac o asemenea afirmaţie, invocă o „tradiţie”, o „cutumă”, înţelegi dumneata, pe care nu au cum s-o argumenteze deoarece sursa lor de documentare este urechea; iar dacă obiectezi cu modestie logică „atunci de ce mai există alegere de patriarh dacă totul se rezumă la o previzibilă succesiune?”, interlocutorii se supără de-a binelea...
Cartea de rugăciuni este pandantul lucrător al catehismului ortodox – celălalt abecedar – care la noi se numeşte mărturisire de credinţă şi conţine multă teologie. De acolo afli cum se face corect semnul Sfintei Cruci şi ce este rugăciunea, lucruri importante, complexe, formulate într-un limbaj accesibil şi limpede.
Dintr-o carte de rugăciuni afli cum trebuie să te pregăteşti pentru spovedanie şi, apoi, pentru Sfânta Împărtăşanie (dacă îţi este dat s-o primeşti). O clasificare a păcatelor şi a greşelilor temeinic întocmită se găseşte tot într-o carte de rugăciuni, ca şi definirea închinăciunii, respectiv a metaniei... Din fericire, lucrurile acestea atât de importante pentru suflet şi pentru viaţa duhovnicească le învaţă copiii astăzi la ora de religie în şcolile din România, însă oamenii de peste 35 de ani n-au avut cum să le cunoască, trecuţi fiind prin învăţământul statului totalitar şi ateu, dacă n-au avut şansa unei educaţii creştine în familie.
Cartea de rugăciuni, ca şi Catehismul, constituie trepte de cultură creştină, totodată: există între textele sale o rugăciune prin care îi cerem lui Dumnezeu să ne deschidă ochii minţii atunci când citim Sf. Scriptură, care nu este o tipăritură ca oricare alta...
Îmi amintesc că, atunci când peste 3.000 de preoţi ortodocşi au ieşit în procesiune pe străzile Clujului, în 1998, iar la sfârşit au rostit în cor rugăciunea pentru vrăjmaşi, au sărit nişte intelectuali şi nişte gazetari că o asemenea rugăciune este o ofensă şi o provocare. Nu-i cunoşteau textul. Iată un fragment din cuprinsul ei:
„Tu însuţi întru totul, bunule împărate, caută la mine nevrednicul robul Tău, şi dă-mi tărie ca să nu mă mânii împotriva vrăjmaşului meu şi să nu-i întorc lui loviturile cu răzbunare, căci «numai al Meu este a răzbuna», grăieşte Domnul, iar nouă, făpturilor celor după chipul şi asemănarea Ta, ne-ai poruncit Tu însuţi «ca să nu apună soarele peste mânia voastră», şi daruri la Sfintele Tale altare să nu aducem până nu ne vom fi împăcat mai întâi cu cei în neînţelegeri cu noi!”. Rugăciunea pentru vrăjmaşi e, aşadar, una de pace şi de împăcare, întrucât rugăciuni agresive nu există în Biserică şi în învăţătura ei. Alte rugăciuni, cum ar fi pentru călătorie, au chiar frumuseţe poetică ori rezumă ontologic poruncile Scripturii, precum celebra rugăciune de pocăinţă a Sfântului Efrem Sirul, care tratează fiecare păcat important cu antidotul său dat de Însuşi Doctorul Hristos.
Cartea de rugăciuni conţine toată pravila creştinului, include recomandări tipiconale, dar şi aspecte legate de cuviinţă, de evlavie, de comportamentul în biserică şi de participarea la slujbe. Pentru un credincios îmbisericit, cartea de rugăciuni e ceea ce e Molitfelnicul pentru preot. În anii comunismului, tirajul cărţilor de rugăciuni era drastic limitat şi episcopii făceau mari eforturi pentru ca eparhiile lor să aibă un număr mai mare de exemplare. Unii ierarhi s-au distins prin întocmirea unor excelente cărți de rugăciuni, precum Mitropolitul Firmilian al Olteniei. (Dintre cele mai recente, se detaşează aceea întocmită de ÎPS Bartolomeu pe vremea când conducea Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.) O carte de rugăciuni conţine atât începutul, cât şi esenţa învăţăturii creştine autentice şi lucrătoare.