Carte satanistă, cu scene cumplite, interzisă în România în ultima clipă
- Daniela Farca ş
- 12 februarie 2012, 22:43
O italiancă povesteşte cu lux de amănunte ritualurile la care a fost supusă, practicile sadice din interiorul sectei şi cum a reuşit să evadeze. Cartea, “Evadată de la Satana", a fost retrasă cu câteva zile înainte de publicare.
O carte în care sunt descrise ritualuri satanice barbare a fost interzisă spre publicare la Iaşi. Iniţial, acordul pentru traducerea din limba italiană a fost acordat editurii de pe lângă Episcopia Romano-Catolică din Iaşi. Cu câteva zile înainte de tipărirea pentru public, s-a primit o interdicţie de la Roma. "Noi am respectat regulile dreptului de autor. Pur şi simplu editura care a publicat-o în Italia a retras dreptul de a fi tipărită şi în România. Aşa am fost anunţaţi oficial", a spus preot Cornel Cadar, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice. În versiunea italiană a cărţii este redată istoria adevărată a unei adepte dintr-o puternică sectă satanică activă în Italia: de la ritualurile de iniţiere la liturghiile negre, la sacrificiile aduse satanei. Totul transpus sub forma unui jurnal, a întâmplării terifiante prin care a trecut tânăra. Motivaţia interzicerii publicării în România nu a fost comunicată oficial.
Jurnal din infern
“Evadată de la Satana" este titlul cărţii care a fost publicată în 2007 în Italia. Cartea reprezintă un jurnal din infern, scrisă chiar de o tânără din Italia care a fost victima unor practici satanice. Este vorba despre o femeie de 40 de ani care, pentru a-şi istorisi povestea, a preluat pseudonimul Mihaela. Se afla în plin succes şi ascensiune profesională, dar căuta noi moduri de petrecere a timpului. Aşa a fost atrasă într-un grup ezoteric care îi promitea linişte şi fericire. Lumea aceasta cu mesaje negre, ritualuri satanice, droguri, orgii sexuale a smuls-o imediat din viaţa ei cotidiană. Protagonista a scris aceste mărturisiri după ce a evadat din grupul satanic, ajutată fiind de comunitatea Orizonturi Noi, din Italia.
Droguri şi sex
Mihaela s-a născut în nordul Italiei în urma unei relaţii pe care mama ei a avut-o cu un bărbat căsătorit, o persoană bine aşezată politic. Au fost cinci fraţi, toţi de la acelaşi tată. La vârsta de şase ani a fost dată spre adopţie, pentru că mama ei nu mai reuşea să-i crească pe toţi. După o copilărie şi o adolescenţă zbuciumate, marcată de certurile cu părinţii adoptivi, protagonista a cochetat cu viaţa de mănăstire. Până într-o noapte când preotul coordonator al mănăstirii i-a spus că ar fi mai bine să părăsească comunitatea, deoarece se aflase că era de mică o practicantă a relaţiilor sexuale. Acuzată că sufera de boli psihice, tânăra a refuzat să se supună tratamentelor. Şi-a găsit de lucru într-un restaurant din orăşeul în care trăia. Aici a început să descopere că îi place să gătească şi în scurt timp a învăţat toate trucurile artei culinare. Ascensiunea în acest domeniu i-a făurit un drum spre un mediu mai puţin uman. Dozele de droguri deveniseră ceva normal pentru Mihaela. La fel şi sexul pe care îl utiliza în forma “foloseşte şi aruncă", după cum scrie în cartea sa.
Racolată de o doctoriţă
Astfel, tânăra avea un loc de muncă şi se simţea împlinită din acest punct de vedere. Însă ducea o viaţă destrăbălată. Ca o întâmplare, a fost preluată de o aşa zisă doctoriţă terapeut care începuse cu ea şedinţe de psihoterapie. De fapt, în aceste şedinte s-a produs “contaminarea" ei cu secta satanică. Totul se întâmpla în anii 1994-1995. Era dusă în grote întunecate unde o întâmpinau mai multe persoane cu mantii şi cagule. Mediul era infestat de substanţe care produceau euforie şi excitare cum ar fi stramoniu şi belladonna. “Totul începea cu un fel de cântare în care fiecare intona ceva ce s-ar putea numi o litanie cu blesteme şi blasfemii la adresa lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului", scrie Mihaela.
Liturghia neagră de iniţiere
Autoarea descrie în carte cum a fost introdusă în grupul de satanişti. “Botezul" în această formaţiune l-a primit în vara anului 1995. În aceeaşi grotă, membrii sectei stăteau în semicerc în jurul altarului, îmbrăcaţi în mantii negre cu glugi roşii. Ea a primit o mantie albă cu cagulă neagră. Tânăra a fost întinsă goală pe altar. “Corbul a fost legat de crucea răsturnată cu capul în jos şi Preotul l-a ucis înjunghiindu-l la înălţimea inimii în timp ce Doctoriţa îi strângea sângele în potir. Eu i-am smuls inima din piept şi i-am dat-o Preotului, care mi-a introdus-o în vagin. Apoi a scos-o afară, a tăiat-o cu cuţitul şi apoi a ars-o în vasul cu jăratec ce se afla la picioarele crucii. Mi-a atins cu vârful cuţitului capul şi gura, rostind o formulă prin care îmi consacra mintea şi voinţa lui Lucifer", descrie în carte procedura de primire în casta răului. “În continuare mi-a făcut o tăietură în interiorul vaginului… Preotul s-a întins peste mine şi a fost primul care a avut un raport sexual: în momentul orgasmului a vărsat sperma în potir", continuă descrierea ritualului. Acţiunile demne de un film pentru adulţi au continuat până când toţi membrii grupării au avut raporturi sexuale cu tânăra. Momentul în care un şarpe a stat calm pe burta ei s-a considerat a fi cel care arată că este primită.
Plecarea din infern
Mai mulţi ani la rând italianca a făcut parte din această grupare, până când a fost identificată de cei care se ocupau cu ajutorarea persoanelor rătăcite. Tânăra a fost preluată de comunitatea Orizonturi Noi, din Italia, o organizaţie care se ocupă cu ajutorarea celor aflaţi pe căi greşite. Mihaela povesteşte cum a început să fie vindecată de un părinte Rafael, undeva în sudul ţării, în localitatea Trigoria. Apoi pentru că cei din grupul satanic o puteau găsi a fost mutată într-un apartament la periferia Romei, la o adresă pe care ea nu o ştia. În acest mediu, ajutată de Clara, coordonatoarea organizaţiei a reuşit în cele din urmă să iasă din acea grupare.
“Iniţial am primit acceptul pentru a fi tradusă. Cartea a fost tradusă, dar înainte de a fi tipărită la scară largă am primit o adresă prin care s-a spus că nu mai avem dreptul să publicăm traducerea. În acelaşi timp ştiu că s-a retras dreptul şi din alte ţări, pentru că începuse să fie preluată şi tradusă şi în alte limbi", preot Cornel Cadar, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi.
Vândută pe net de un site catolic italian
În Italia, cartea a fost comercializată şi online chiar de un site catolic. Este vorba despre Libreria Delsanto, prima librărie catolică online din lume. Publicaţia continuă să stârnească sute de reacţii pe forumurile italiene:
“Este o carte foarte interesantă, dar este nevoie de mult curaj pentru a o citi până la ultima pagină. Tema este crudă şi înfricoşătoare", scria un tânăr care s-a semnat Ludovico, în februarie 2008.
“Este o poveste adevarată, o mărturie dramatică a unei experienţe de viaţă. Vara trecută am întâlnit-o pe protagonista acestei cărţi. Este o femeie frumoasă şi minunată, care a experimentat iadul, dar zâmbetul şi ochii ei mi-au dat o pace infinită, care poate fi transmisă doar de cine este iubit de Dumnezeu", a scris pe un forum de prezentare a cărţii o tânără care s-a semnat Tommasina.
“Am citit cartea din curiozitatea de a afla mai multe despre ce poate împinge o persoană să intre în ritualuri satanice. A fost greu să citesc toate scrierile despre ritualuri satanice cu scene extrem de crude şi care depăşesc imaginaţia mea. La nivel literar cartea nu este foarte bună, dar din punct de vedere psihologic este puternică", a comentat un alt tânăr italian care a citit cartea.