Creşterea mieilor a devenit o afacere neprofitabilă, întrucât criza finaciară a dus la o scădere semnificativă a preţului cărnii de miel, în comparaţie cu anul trecut.
Astfel, cei mai mulţi crescători de ovine declară că preferă să exporte carnea şi anunţă că anul acesta vor taia mai puţin miei, de teama de a nu rămâne cu carnea nevândută.
Aproape 2.000 de miei din Vrancea vor ajunge pe pieţele din Italia, Franţa sau din statele arabe, anunţă RTV, iar, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a lui 2008, preţul va fi mai mic cu aproximativ un leu.
Oierii Braşoveni nu se gândesc la export, însă, ca o măură de precauţie, vor face mai puţine tăieri în perioada Paştelui.
Pentru ca afacerea să fie profitabilă, crescătorii de ovine ar trebui să obţină aproximativ 10 lei pe kilogram în viu, însă oferta nu creşte peste 7,7 lei pe kilogram.
În consecinţă, preţul de vânzare al mieilor, în pieţe, va fi de aproximativ 15 lei pe kilogram, cu 5 lei mai puţin decât anul trecut.