Cel puțin cinci orașe braziliene au anulat, din cauza secetei puternice, serbarea tradiționalului carnaval, care, în acest an, are loc în întreaga țară între 13 și 18 februarie, după cum transmite EFE.
Autoritățile din Oliveira, Itapecerica, Formiga, Arcos și Sao Gonzalo do Para au luat această măsură la recomandarea ministerului public regional, existând pericolul ca alimentarea cu apă a localităților, afectată deja de lipsa precipitațiilor din partea de sud-est a Braziliei, să fie pusă în dificultate de numărul mare de turiști sosiți pentru petrecerile populare.
O problemă sensibilă
'Ceea ce se întâmplă în partea de sud-est este total atipic. Nivelul apei din lacurile de acumulare este sub cel de anul trecut și sub cel din perioada anilor 1930', când Brazilia s-a confruntat cu o secetă extrem de gravă, a anunțat, în urmă cu câteva zile, ministrul mediului, Izabella Teixera. 'Este un moment în care toți avem o problemă sensibilă, complexă și avem nevoie de colaborarea tuturor. Toată lumea trebuie să știe să economisească apa, să facă economie de energie', a mai spus ea.
Lipsa ploilor își face simțite efectele și în statele Minas Gerais și Rio de Janeiro. În Minas Gerais, peste 50 de localități mari au raționalizat consumul de apă, iar autoritățile din Rio de Janeiro au avertizat că este posibil să procedeze în același fel.