Cum victoria era anticipată, la liberali a fost o abundență de tați și mame care s-au pus la coadă pentru a fi trecuți pe certificatul de naștere. În schimb, la social-democrați a fost crimă în familie. Cei care până mai ieri evidențiau doar calitățile candidatei, au avut o revelație, că au împins și susținut candidatul nepotrivit.

Nici la liberali situația nu este tocmai roz, dar greii s-au așezat pe capac și ei sunt cei care decid când încep ostilitățile, ei dau startul decapitării despre care discută, deocamdată, doar în spații închise.

Oricum, față de acum un an, când cine trecea prin Modrogan 1 era luat în vizor ca suspect de cei care au în grijă Ambasada de vizavi, a Emiratelor Arabe, sediul liberalilor este din ce în ce mai populat.

Bârfe și urzeli

Duminică după amiază, după ce au pus șampania la rece, liberalii au început să ridice corturile în curte. Podiumul a rămas de la primul tur al alegerilor, dar au acoperit cu folie pupitrul de la care urma să cuvânteze președintele. Pe ecranul gigant de lângă au curs toată ziua imagini cu Iohannis, Orban și alți lideri de la întâlniri cu mai marii Europei sau ai lumii și cu români fericiți. Nu racolați de la Barna, pentru că au și liberalii românii lor fericiți în România normală. Aleși pe sprânceană, toți frumoși și dichisiți.

Ploaia mocănească le-a mai stins euforia, dar importanța momentului le-a sporit trufia. Liberalii mărunței se plimbau cu grandoare prin curte și, dintr-o dată, păreau foarte ocupați, aproape inaccesibili. Mișunau prin hol, pe scări în sus și în jos, cu priviri aspre de soacră mare chitită să le găsească invitaților cusururi. Toți păreau pe cai mari, chiar dacă nu prea reușeau să strunească armăsarii de sub ei.

Încet, încet holul de la intrare s-a umplut de figuranți care s-au angajat la aplauze cu speranța obținerii unui loc cald. Timp de o jumătate de oră, doi bărbați tineri, în putere, au reeditat toată urzeala tronurilor. Țintă era un director dintr-o regie care trebuia executat pentru că „de trei ani fură întruna și până ajungem noi nu mai rămâne nimic”.

Stamule, delivery boy

Tănase Stamule este unul dintre personajele pitorești din PNL, venit timid pe filiera portocalie. Anul acesta, și datorită aparițiilor la televiziuni, a devenit mai cunoscut. Acum, nu există să nu se facă remarcat în orice context și numele lui este legat de câteva alegeri controversate din organizații. Oricum, și la primul tur și la al doilea a fost stăpânul holului din Modrogan. Nimic nu intra sau ieșea de acolo fără știrea lui. Duminică, a atins vârful competenței, a fost, pe lângă șeful mișcărilor de trupe, și furnizorul mâncării. Pentru că, oricât de mare ar fi bucuria, pe stomacul gol parcă nu se poate exterioriza frenetic. Un băiet tinerel spunea la telefon: „Din partea domnului Stamule, să mai aduceți șnițele”. Când a spus „Stamule” parcă a completat în gând „zeul bunăstării”, așa a sunat tonul lui.

Tanase Stamule
Tanase Stamule

Și a curs cu șnițele și cârnați, cu damf de usturoi și de porc, de brusc s-au stins luminile la Ambasada Emiratelor Arabe și s-au auzit mașinile plecând în trombă. Posibil ca damful să fi ajuns și până la palatul lui Becali. Noroc că acolo era întuneric beznă, că post fiind, se trezeau liberalii cu latifundiarul la poartă să le țină o predică despre păcate.

Dintr-o dată, după sosirea unor demnitari de rang inferior, au început să curgă platourile și către etaj, acolo unde urma să vină și Iohannis, să se întremeze înainte de discurs.

Poșete fake, făloșenii mari

Semn că se apropia momentul, au apărut două doamne care împingeau niște aspiratoare uriașe. Celor care ședeau pe fotolii le comandau sec: „Ridicați picioarele!”, iar pe cei ce stăteau în picioare îi împingeau încoace și încolo să-și facă loc să aspire. Au dat o atenție deosebită traseului pe care urma să vină președintele. Nici măcar Stamule nu s-a opus, chiar dacă nu s-a mișcat din capul scărilor a urcat o treaptă pentru a face loc doamnei cu aspiratorul.

Cu cât se apropia ora, începeau să sosească tot mai mulți liberali și liberale dichisite. Nu ca Rareș Bogdan, dar puse la punct. Poșeta la modă a fost Michael Kors fake, aproape fiecare liberală avea una atârnată de antebraț.

Și, a apărut și Raluca Turcan. Afară, unii stăteau la țigară, dar când au văzut-o aproape au avut reflexul musulmanului când îi sună ceasul de rugăciune. A trecut fudulă și a întrebat condescendent „Ce faceți?”, de parcă ce puteau face altceva decât să stea cu sufletul la gură în speranța că-i va remarca cineva.

Degeaba au dat doamnele cu aspiratorul, că în cinci minute toată lumea s-a bulucit în hol și iar au făcut praf mocheta. Au ajuns și câțiva miniștri și s-au repezit pe scări de parcă primiseră semnal că-s pe gata șnițelele și cârnații.

 

Sfatul și etajul

Așteptarea a atins punctul culminant și mulțimea a fost învăluită într-un murmur: „Vine!” Cât ai zice pește, Iohannis și alaiul au intrat în hol și au luat-o sprinten pe scări. Chiar și președintele a fost sprinten, aproape că a sărit câte două trepte, dar e greu de crezut că și lui îi era teamă că se termină cârnații.

Cât au ținut liberalii grei sfat la etaj, mulțimea s-a întors iar la treburile mărunte: puțină bârfă, un pic de urzeală. Doamnele își admirau și complimentau fake-urile și se prefăceau că-s originale și că au dat pe ele „o căruță de bani”.

Atmosfera era tot mai animată, însă nici vorbă de emoții legate de rezultat. A fost ca nunta fără lăutari și fără furatul miresei.

A fost și Teodor Stolojan la etaj, dar a plecat intempestiv. La cum a declarat că nu-l mai interesează politica, a fost surprins cam des pe la liberali.

În sfârșit, cu câteva minute înainte de ora nouă seara toată lumea a coborât și s-a instalat în curte. Mai puțin Ludovic Orban, care a întârziat când s-a făcut alinierea pe podium, dar a ajuns și el. Apoi s-a anunțat rezultatul și toată curtea a izbucnit în urale de nu s-au mai putut opri și i-au scandat numele lui Iohannis și peste discurs.

Vădit satisfăcut, președintele s-a retras în nicio jumătate de oră. La etaj.

 

Te-ar putea interesa și: