"Carmina Burana", printre avioane

"Carmina Burana", printre avioane

TIMIŞOARA. Pentru prima dată în istoria cantatei lui Carl Orff, "Carmina Burana" va fi interpretată printre aeronave.

Ideea îi aparţine lui Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul din Timişoara. Mâine, de la ora 19.00, pe pista Aeroportului Internaţional „Traian Vuia“, din Timişoara, aproape 200 de artişti ai Filarmonicii vor interpreta celebra cantată. În decor vor intra şi motociclişti, îngeraşi, drăcuşori şi o statuie a zeiţei Fortuna, în timp ce soprana Nicoleta Colceiar îşi va face apariţia dintr-o aeronavă. La concert (transmis în direct de noul post public TVR 3) sunt aşteptaţi 2.500 de spectatori, accesul fiind gratuit.

Ne puteți urmări și pe Google News