Carmen Dan a rezolvat tragedia greacă: ”Orice om are destinul lui pe care nu îl poate evita”

Carmen Dan a rezolvat tragedia greacă: ”Orice om are destinul lui pe care nu îl poate evita”

Ministerul Afacerilor Interne, prin IGSU, a notificat partenerii europeni asupra disponibilităţii de sprijinire a autorităţilor elene în contextul incendiilor devastatoare din Grecia din ultimele zile.

"Instituţional îi vom ajuta cu tot ce este nevoie, fiind deja activat Mecanismul de protecţie civilă al UE. Ministerul Afacerilor Interne, România, prin IGSU - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, România - în calitate de Punct naţional de contact - a notificat partenerii europeni asupra disponibilităţii de sprijin. Suntem alături de ei cu toată fiinţa, ne rugăm pentru colegii noştri eleni şi pentru toţi cei care au de suferit din cauza acestei tragedii de proporţii", a scris ministrul de Interne, Carmen Dan, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Ea le transmite condoleanţe familiilor îndoliate şi însănătoşire grabnică celor răniţi.

"Orice om are destinul lui pe care nu îl poate evita. De mulţi ani mă aflu în preajma salvatorilor, ca prefect şi, acum, ca ministru al Afacerilor Interne. Le înţeleg satisfacţiile şi le cunosc dezamăgirile. Ştim cu toţii că ei sunt speciali, dar să nu uităm că sunt, înainte de orice, oameni. Am învăţat că cea mai mare povară sufletească a unui salvator este pierderea unei vieţi, chiar dacă, în cadrul aceleiaşi misiuni, alte zeci sau chiar sute de persoane supravieţuiesc datorită lor. Ce simt pompierii greci în aceste momente? Ce simt toţi reprezentanţii forţelor de intervenţie elene? Imposibil de imaginat... probabil că nici ei nu pot exprima în cuvinte. (...) Transmit sincere condoleanţe familiilor îndoliate şi însănătoşire grabnică celor răniţi! Dumnezeu să ocrotească Grecia! Dumnezeu să ne ocrotească pe toţi!", a mai scris Carmen Dan.