Antrenorul italian al echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, va fi judecat pentru fraudă fiscală, după ce în 2014 nu a declarat veniturile din drepturi de imagine, a anunţat, miercuri, justiţia spaniolă.
Carlo Ancelotti a "recunoscut" infracţiunile, care au dus la o pierdere de venituri de 386.361 de euro pentru Fisc, potrivit unui document judiciar consultat de AFP.
"Este clar că există suficiente indicii pentru a considera că faptele cercetate ar putea constitui o presupusă infracţiune în detrimentul Fiscului", a explicat în aceste documente judecătorul madrilen însărcinat cu ancheta.
Carlo Ancelotti, judecat în Spania
Italianul îşi declarase veniturile ca antrenor al Realului în 2014, dar nu şi veniturile din drepturi de imagine şi alte surse de venit, potrivit autorităţilor fiscale.
Pe de altă parte, instanţa a respins o plângere a fiscului pentru anul 2015, când antrenorul avea rezidenţă fiscală în Marea Britanie.
Ancelotti, în vârstă de 64 de ani, a antrenat Real între 2013 şi 2015, înainte de a reveni pe banca madrilenilor în 2021 pentru trei ani. La finalul contractului său, în iunie 2024, el ar urma să fie numit selecţioner al Braziliei.