Dincolo de valoarea sa artistică, arta a fost dintotdeauna şi o investiţie profitabilă. Cea mai profitabilă, dacă luăm în calcul faptul că este singura industrie în care valoarea operelor creşte în timp, iar randamentul său a depăşit randamentul oricărei alte pieţe, chiar şi în vreme de criză economică.
Să ne gândim la o investiţie într-o maşină nouă de lux sau în imobiliare. Valoarea maşinii scade cu 10% din momentul în care iese pe poarta fabricii iar devalorizarea continuă cu aproximativ 10-15 procente în fiecare an. Randamentul investiţiilor în imobiliare oscilează în funcţie de saturaţia pieţei şi de contextul economic. În acelaşi timp, valoarea unei opere de artă creşte constant, fiind cea mai profitabilă investiţie pe termen lung, la fel ca şi investiţia în aur.
Într-un singur an, valoare unui tablou se poate dubla
Conform Indexului Artmark, singurul instrument specific pieţei de artă din ţara noastră, randamentul anual mediu al unui artist român poate oscila între 10% şi 90%. Asta înseamnă că preţul lucrărilor sale poate creşte în fiecare an cu un procent cuprins între aceste valori.
Între 1995 - 2009, perioada luată în calcul de către Indexul Artmark, valoarea lucrărilor pictorilor români, fie ei de notorietate sau mai puţin cunoscuţi, a crescut constant. Dacă în 2001, o lucrare a lui Ştefan Luchian era vândută într-o licitaţie publică pentru suma de 4. 218 euro, în 2008, o altă pictură a sa era vândută pentru 14. 250 euro, anul acesta atingându-se recordul de 132. 000 de euro pentru o operă semnată de acelaşi autor.
Tonitza, de la an la an, cel puţin cu jumătate mai valoros
Valoarea lucrărilor lui Nicolae Tonitza creşte în fiecare an cu aproximativ 54%, iar cele semnate de Gheorghe Petraşcu cu peste 40%.
Prin urmare, atât colecţionarii de artă cât şi investitorii, cumpără un tabloul cu o anumită sumă, iar anul următor pot obţine pe aceeaşi lucrare un preţ cu 40- 50% mai mare.
Faptul că piaţa de artă din România atrage tot mai mulţi investitori se resimte în numărul licitaţiilor care au loc şi în cel al participanţilor. Dat fiind că randamentul anual al acesteia în ultimii 15 ani este de 27,4%, investitorii s-au îndreptat către acest segment.
Licitaţie de 500.000 de euro la mal de mare Pallady, Luchian, Grigorescu şi Băncilă sunt doar câteva dintre numele artiştilor ale căror opere vor fi scoase spre vânzare de Casa Artmark, pe 17 iulie, într-o licitaţie publică ce va avea loc la Hotelul Vega din Mamaia. Aceasta se numeşte "Orientalism" şi va aduce participanţilor lucrări semnate de nume sonore, printre care şi o serie de capodopere extrem de aşteptate: "Natură statică cu narghilea" a lui Theodor Pallady, estimată la o valoare ce depăşeşte 75.000 de euro, "Evreul", semnată Ştefan Luchian, "Interior oriental", semnată Alexandru Satmary sau "Uliţa Dobrogeană", semnată Lucian Grigorescu.
Tablourile pot fi admirate între 9 iulie - 11 iulie, în cadrul expoziţiei organizate de Artmark la Centru Cultural ArtSociety din Bucureşti. Picturile vor pleca apoi spre Constanţa pentru o expoziţie pregătită între 13 - 14 iulie la Muzeul de Artă din Constanţa, după care vor fi expuse în incinta Hotelului Vega în perioada 15 – 17 iulie. Licitaţia din 17 iulie, va încheia acest parcurs, iar lucrările vor intra în colecţii particulare.