Oamenii cărora le place să bea cafea, alcool, băuturi energizante şi să fumeze sunt mai predispuşi decât ceilalţi să devină consumatori de droguri, dezvăluie un studiu al Universităţii Vermont din Statele Unite. "De fapt, cafeaua, alcoolul, băuturile energizante, nicotina, sunt droguri pe care oamenii le iau în fiecare zi", spun cercetătorii.
Cafeina este un drog care dereglează metabolismul, accelerează ritmul cardiac şi activează anumiţi centri ai creierului ca să nu se mai simtă obosiţi, dând astfel o senzaţie de energie reînnoită. S-a dovedit primejdioasă pentru cei care suferă de stres deoarece împiedică relaxarea şi dereglează somnul. Cercetătorii spun că, atunci când ne referim la cofeină, nu trebuie să ne gândim doar la cafea. Ceaiul de iarbă mare, ceaiul negru sau verde, băuturile pe bază de cola şi un mare număr de analgezice de asemenea conţin, într-o bună măsură, acest drog excitant. Nicotina este o altă substanţă toxică pentru fiinţa umană, astfel încât, ingerată în stare pură, produce moartea instantanee. Persoana care fumează în mod obişnuit introduce în sânge, prin căile respiratorii, o anumită cantitate de nicotină, care este responsabilă de diferite boli cardiovasculare, gastrointestinale şi respiratorii. Temperatura pielii coboară În mod deosebit, s-a demonstrat că există o legătură între obiceiul de a fuma şi cancerul pulmonar datorită acţiunii cancerigene a gudroanelor conţinute în fumul de tutun. Atunci când nicotina ajunge în sânge, tensiunea urcă şi inima bate mai repede, iar temperatura pielii coboară, mărind în felul acesta efectele fiziologice ale stresului. Astfel că, în realitate, tutunul face să se agraveze efectele stresului.
Alcoolul este un alt drog primejdios, dăunător pentru sănătate şi care creşte nivelul de stres. Alcoolul este considerat responsabil de miile de morţi directe (prin ciroze hepatice şi alte boli) şi indirecte (accidente de automobil, accidente de muncă şi sinucideri). Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Spania, 50 de spanioli mor zilnic din cauza alcoolului.