Luarea în spațiu a unei persoane nu este complicată. Trebuie însă să vă gândiți bine înainte să luați această decizie, deoarece persoana pe care o ajutați poate rămâne toată viața în locuința dumneavoastră.
Luarea în spațiu a unei persoane a devenit o practică comună în România în anumite situații. De cele mai multe ori chiriașii apelează la această soluție. Trebuie însă ca proprietarul locuinței să fie de acord și să semneze o declarație în acest sens.
Există și situații în care această luare în spațiu este una de formă. La această soluție apelează mulți părinți care doresc să își înscrie copiii la anumite unități de învățământ dar nu locuiesc în zona arondată acestora.
Mare atenție
Decizia de a lua în spațiu o persoană este una cât se poate de serioasă. Cel pe care alegeți să îl găzduiți va avea adresa dumneavoatră în buletin. În plus, actul de identitate se eliberează pe o perioadă de zece ani. Mai există însă o altă problemă. Dacă persoane pe care o luați în spațiu a împlinit 55 de ani, aceasta are dreptul să locuiască în casa dumneavoastră până la deces.
Cel mai bine, atunci când luați pe cineva în spațiu este să optați pentru viza de flotant. În acest caz, domiciliul stabil al persoanei care o solicită nu se schimbă, dar acesta are dreptul să locuiască la adresa dumneavoastră cât timp aceasta este valabilă. Viza de flotant se poate acorda pe un an, dar poate fi prelungită dacă proprietarul locuinței este de acord cu acest lucru.
Care este procedura
Procedura de luare în spațiu a unei persoane nu este una extrem de complicată. Proprietarul locuinței și persoana pe care o va lua în spațiu trebuie să compleze o declarație, care se legalizează și să se prezinte la Primărie. Trebuie să facă o programare înainte.
Este nevoie și de mai multe documente după cum urmează: cartea de identitate a proprietarului și a celui care va fi luat în spațiu, actul de proprietate al locuinței și un extras de carte funciară, potrivit cancan.ro.